Presa străină stă cu ochii pe România

Protestele din România generate de măsurile de austeritate rămân în continuare în atenţia presei internaţionale, evenimentele din 24 ianuarie fiind reflectate de către Associated Press, Le Monde, Reuters şi Huffington Post, informează Mediafax.
Adrian Ilie
24 ian. 2012, 20:18
Presa străină stă cu ochii pe România

„Premierul României face un apel la unitate, în timp ce mii de persoane protestează”, scrie agenţia Associated Press. „Premierul României s-a folosit de ocazia unei sărbători naţionale pentru a face un apel la unitate, în timp ce mii de protestatari nemulţumiţi de eşecul Guvernului de a îmbunătăţi nivelul de trai şi-au exprimat nemulţumirea faţă de Televiziunea publică. Emil Boc s-a adresat Parlamentului într-o sesiune specială cu ocazia Zilei Unirii, cerându-le românilor să fie uniţi pentru depăşirea problemelor economice”, precizează AP.

„România: «indignaţii» cer demisia Guvernului”, scrie ziarul Le Monde. „După Spania, Statele Unite sau Franţa, România are acum propriii «indignaţi». Ţara, afectată de criză şi de planurile de austeritate, trăieşte de zece zile ritmul manifestaţiilor din capitală. Sute de persoane ocupă în fiecare seară Piaţa Universităţii din Bucureşti”, explică Le Monde.

„Mii de români s-au adunat la Bucureşti, marţi, pentru a cere demisia Guvernului, pe fondul măsurilor de austeritate, în cadrul unei serii de proteste care au condus la unele concesii, dar nu şi la schimbarea politicilor”, notează Reuters.

„Marţi, aproximativ 2.000 de membri ai sindicatelor, profesori, asistente şi pensionari militari s-au adunat în faţa Guvernului pentru a cere demisia primului-ministru Emil Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu”, continuă Reuters.

„Aproximativ 5.000 de persoane au huiduit Guvernul la Iaşi, cerând alegeri anticipate. Alte mii de persoane s-au adunat în faţa Guvernului, la Bucureşti, denunţând măsurile dure de austeritate, pornind în marş spre sediul Televiziunii publice, pe care o acuză de atitudine proguvernamentală”, comentează ziarul Huffington Post.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Filipe Coelho i-a „spulberat” recordul lui Mirel Rădoi. Borna fabuloasă atinsă de portughez la Universitatea Craiova
Capital.ro
Hainele viitorului ar putea avea ecrane tactile. Cercetătorii au creat o țesătură care afișează videoclipuri și notificări
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Cum arată casa de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău și a lui Adi Rus. Imaginile care i-au surprins pe fani: „Mobila este făcută toată la comandă”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT