DOSARUL TRANSFERURILOR. Mihai Stoica: Nu înţeleg de ce sunt judecat, poate am deranjat pe cineva

DOSARUL TRANSFERURILOR. Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, în faţa instanţei că nu înţelege motivul pentru care a fost trimis în judecată în Dosarul Transferurilor, precizând că "e posibil să fi deranjat pe cineva", pentru că e "mai vocal".
Daniel Spătaru
29 ian. 2014, 13:53
DOSARUL TRANSFERURILOR. Mihai Stoica: Nu înţeleg de ce sunt judecat, poate am deranjat pe cineva

DOSARUL TRANSFERURILOR. Mihai Stoica a fost audiat la termenul de miercuri de la Curtea de Apel Bucureşti, el precizând că în 1999, când au fost perfectate transferurile lui Iulian Arhire şi Florin Cernat, activa ca vicepreşedinte al clubului Oţelul Galaţi şi punea în practică deciziile Consiliului de Administraţie:

În 1999, clubul se afla într-un impas financiar, iar la începutul acelui an am primit un telefon de la Sică Puşcoci, persoană pe care nu o cunoşteam, care m-a întrebat care ar fi suma cerută de Oţelul pentru transferul lui Arhire. Am fost surprins că Puşcoci nu cunoştea valoarea reală a lui Arhire, jucător aflat la final de contract şi care conform unei grile putea pleca la orice club pentru doar 20.000 de dolari. Încercând să obţin o sumă mai mare, am supralicitat, solicitând 150.000 de dolari. Am informat Consiliul de Administraţie şi mi s-a comunicat că Arhire poate pleca pentru această sumă, iar ce depăşeşte să revină ca şi comision impresarului Kim Ho, după cum mi-a comunicat Sică Puşcoci. Acesta din urmă, a fost mandatat de Consiliul de Administraţie să perfecteze transferul lui Arhire la Pohang, iar după finalizarea tranzacţiei am aflat că acel comision încasat de impresarul coreean a fost de 550.000 de dolari. Ulterior am aflat că în urma acestui transfer, patru oficiali ai clubului Pohang au fost destituiţi. Comisionul obţinut de impresar e legal, ca şi acum, dar cred că transferul nu a fost făcut în considerarea jucătorului, care de altfel nici nu a evoluat la Pohang, ci doar pentru a-l ajuta pe impresarul pe care cred că-l cunoştea„, a spus Stoica în faţa instanţei, potrivit agenţiei Mediafax.

Mihai Stoica a afirmat că Iulian Arhire era un jucător modest şi că a fost surprins de oferta înaintată de gruparea sud-coreeană. „Arhire era un jucător modest şi tocmai de aceea am fost surprinşi de interesul clubului Pohang şi de suma oferită de ei. Menţionez că nu am avut niciun câştig din acest transfer şi că nu am înşelat pe nimeni, ba mai mult, am obţinut cel puţin 130.000 de dolari pentru clubul Galaţi. Precizez că acest transfer a fost în atenţia parchetului din Galaţi, care a dispus însă neînceperea urmăririi penale faţă de mine. Ulterior, DNA a infirmat soluţia şi a reţinut cauza spre instrumentare„, a completat Stoica.

Actualul manager general al FC Steaua a precizat că în cazul transferului lui Florin Cernat, Consiliul de Administraţie al grupării gălăţene a primit mai multe oferte, iar iniţial a fost acceptată o propunere venită din Franţa prin intermediul fostului impresar Ilie Dumitrescu. Ulterior însă, a fost acceptată o ofertă venită de la firma Phoenix BV, care oferea 700.000 de dolari pentru transferul lui Florin Cernat.

În 1999, am primit câteva oferte pentru Florin Cernat, care porneau de la 300.000 de dolari, iar cea mai mare era de 600.000 şi venea din Franţa, prin intermediul impresarului Ilie Dumitrescu. Am informat Consiliul de Administraţie şi s-a decis să acceptăm oferta cea mai mare de 600.000. Ulterior însă, Ioan Becali, agentul jucătorului, mi-a comunicat că o firmă (n.r. – Phoenix BV) este dispusă să plătească 700.000 de dolari pentru drepturile de transfer ale lui Cernat, urmând ca suma să fie achitată în tranşe, iar Cernat să evolueze până la finalul campionatului la Oţelul Galaţi. După un timp am avut o întâlnire cu Victor Becali, ca reprezentant al jucătorului, cu Ion Ionică, preşedintele clubului Galaţi şi cu jucătorul şi am semnat un memorandum cu firma Phoenix prin care înstrăinam drepturile de transfer în schimbul a 700.000 de dolari. În luna decembrie 1999 am primit o propunere de la Dinamo, care preluase 50 la sută din drepturile de transfer ale lui Cernat de la firma Phoenix, aşa că la finalul anului am primit de la Dinamo 300-350.000 de dolari şi am perfectat transferul definitiv al acestuia la clubul Dinamo. Nu am încălcat nicio lege. Am aflat pe parcursul anchetei faptul că în contul Oţelului a fost virată o tranşă de 200.000 de dolari de către firma TNT International din Insulele Virgine Britanice. Din ce cunosc, suma a fost plătită în contul datoriei pe care firma Phoenix o avea faţă de Oţelul Galaţi„, a explicat Stoica.

Tot miercuri, avocatul lui Ioan şi Victor Becali a solicitat audierea altor trei persoane din străinătate prin videoconferinţă, deoarece Parchetul a susţinut fictivitatea unor memorandumuri semnate la momentul realizării unor transferuri. Cererea de probatorii a fost însă respinsă de completul de judecată, care a susţinut că nu se impune audierea a încă trei martori, declaraţiile acestora nefiind relevante pentru cauză.

Victor Becali nu a fost prezent, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, avocatul impresarului anunţând că acesta se află în Italia pentru rezolvarea unor probleme medicale.

În schimb, la Curtea de Apel se mai aflau miercuri Jean Pădureanu, care nu a fost prezent la termenul din 22 ianuarie, la fel ca Stoica, Gheorghe Popescu, George Copos, Cristian Borcea, Ioan Becali şi Gheorghe Neţoiu.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Singurele zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 17 iunie de la ora 7.00. Schimbări, regăsiri și noroc din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Șoferii trebuie să se prezinte obligatoriu la RAR. Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Circulația pe drumurile publice, interzisă
Playtech.ro
Ce înseamnă crucea de la semafor pe care o găseşti prin unele oraşe europene. Cui trebuie să dai prioritate, de fapt
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Cum să supraviețuiești verii toride fără aer condiționat. Metode simple
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
 O fetiță de doar doi ani s-a prăbușit de la etajul unui bloc din cartierul Bucureștii Noi
Cancan.ro
DOLIU în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 33 de ani 😢
Playsport.ro
Câți bani poți scoate de la bancomat fie că e Banca Transilvania, BRD, ING sau oricare alta, dacă ai card de...
Capital.ro
Doliu în lumea sportului. Un cunoscut fotbalist al Naționalei s-a stins. I-a fost fatal un stop cardiac
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Vestea momentului despre pensii! Anunț pentru aproape cinci milioane de pensionari din România de la INS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!