Dorin Cioabă: Sunt asaltat de scrisori de la oameni care pretind că tata a împrumutat bani de la ei

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a anunţat, miercuri, că este "asaltat" de scrisori de la oameni care pretind că i-ar fi împrumutat bani tatălui său, Florin Cioabă, suma totală care i se cere fiind de aproape 100.000 de euro.
Filip Stan
29 ian. 2014, 18:08
Dorin Cioabă: Sunt asaltat de scrisori de la oameni care pretind că tata a împrumutat bani de la ei

Dorin Cioabă a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este „asaltat” de persoane care pretind că i-ar fi împrumutat diferite sume de bani lui Florin Cioabă.

„Sunt asaltat de scrisori de la oameni care pretind că tata a împrumutat bani de la ei. Sunt tot mai multe scrisori prin care mi se cer bani sub pretextul că tata ar fi împrumutat bani de la persoanele respective”, a declarat Dorin Cioabă.

Potrivit acestuia, cea mai mare sumă care i se cere de către o singură persoană este de 25.000 de euro, pe care o pretinde o persoană din Sebeş, judeţul Alba.

„Acest om este muritor de foame. Copiii lui îl ceartă şi-i spun să nu mai insiste, dar el şi-a luat avocat şi susţine că tata ar fi împrumutat de la el 25.000 de euro. În acest sens, prezintă o chitanţă despre care susţine că este semnată de tatăl meu. Greşeala pe care o face şi care demonstrează că hârtia respectivă este falsă este că hârtia e semnată de Florin Cioabă. În acte, pe tatăl meu nu-l chema Florin Cioabă, ci Cioabă Florea Tanasie”, a afirmat Dorin Cioabă.

El a susţinut că a depus o plângere pentru fals şi uz de fals împotriva bărbatului respectiv.

Dorin Cioabă a spus însă că nu este singurul caz, primind „aproape zilnic” astfel de scrisori.

„Suma care mi se cere până în acest moment este de aproape 100.000 de euro. Este exclus ca tatăl meu să fi luat bani de la persoanele respective. Avea şi tata datorii, orice om are, dar sunt datorii pe care le cunoaştem”, a mai spus fiul cel mare al lui Florin Cioabă.

De asemenea, Dorin Cioabă a prezentat presei o scrisoare care la expeditor avea trecută menţiunea „Tata” şi era compusă ca şi când ar fi fost scrisă de către Florin Cioabă şi adresată fiilor săi. Expeditorul le cerea „să nu se opună” şi să trimită o anumită sumă de bani la o adresă specificată în document.

Pe de altă parte, Dorin Cioabă a anunţat, în aceeaşi conferinţă de presă, că intenţionează să înfiinţeze un partid politic, care se va numi Alianţa Romilor din România, fiind iniţiată strângerea de semnături în acest sens.

Dorin Cioabă a spus că există în acest moment o organizaţie politică a romilor – Alianţa Creştin Democrată din România (ACDR) – care a participat la ultimele alegeri parlamentare din România, strângând circa 30.000 de voturi.

Tot sub sigla ACDR, Dorin Cioabă a candidat, în iunie 2012, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, strângând aproximativ 2.000 de voturi.

„Vrem să transformăm ACDR în partid politic. Dorim să aducem o schimbare în rândul comunităţii de romi şi să arătăm lumii că suntem o forţă în România, aşa cum sunt maghiarii, care sunt mult mai puţini. Nu vrem să ne mai vindem voturile pe nimic. Cei care vor voturile noastre să încheie alianţe electorale cu noi, astfel încât să ajungem să avem şi noi secretari de stat sau chiar vicepremieri”, a declarat Dorin Cioabă.

El a afirmat că, deşi ultimul recensământ a arătat că doar 680.000 de romi ar trăi în România, „realitatea este alta”, fiind în jur de un milion şi jumătate.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă în 18 august anul trecut, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, cu două zile înainte, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Citeşte şi Dorin Cioabă îşi face partid. „Regele internaţional al ţiganilor” vrea să candideze la EUROPARLAMENTARE 2014

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Turcia – România, ăsta e primul 11 al lui Mircea Lucescu. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu anunță marea schimbare în România: Am câștigat. Lucrurile nu vor rămâne așa!
Playtech.ro
Ce drepturi ai dacă ești concediat. Cum te protejează legea și ce poți face
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
A izbucnit după ce fotbalistul român nu a fost convocat pentru barajul contra Turciei: ”L-ai adus pe Stanciu, care joacă în China!”
MediaFlux
O dronă a explodat în Tulcea! Primele imagini video
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu. Analiza FIFA
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj