Dorin Cioabă îşi face partid. „Regele internaţional al ţiganilor” vrea să candideze la EUROPARLAMENTARE 2014

Dorin Cioabă înfiinţează un partid al ţiganilor. Se va numi Alianţa Democrată a romilor, iar cel autointitulat rege internaţional al ţiganilor are planuri mari. Dorin Cioabă vrea să candideze la europarlamentare şi să dea un vicepremier.
Romania TV
17 dec. 2013, 11:37
Dorin Cioabă îşi face partid.

Peste 150 de lideri ai romilor sunt aşteptaţi vineri, la Sibiu, să pună bazele noului partid, în fruntea căruia ar urma să fie Dorin Cioabă.

„Vreau să vă anunţ că va avea loc vineri, la ora 13.00, la Sibiu, o adunare generală a organizaţiilor romilor din România (…) şi vom pune bazele înfiinţării primului partid al romilor. La Sibiu vor veni cei mai importanţi lideri ai romilor, (…) intelectuali”, a declarat Dorin Cioabă, citat de Agerpres.

Acesta a mai anunţat că s-au strâns deja 20.000 de semnături pentru înfiinţarea noului partid.

Potrivit lui Cioabă, „celelalte partide politice de la noi din ţară nu se vor bucura de înfiinţarea noii formaţiuni”.

„Cred că această veste va aduce multă, multă nemulţumire în rândul partidelor politice şi alianţelor din România pentru că mesajul nostru este ‘vă rugăm să nu mai contaţi pe noi pentru că nu o să mai intrăm în nicio alianţă cu niciun alt partid”, a explicat Dorin Cioabă.

El a anunţat că va candida la alegerile europarlamentare din 2014, însă nu în România.

Autoproclamatul rege internaţional al romilor a spus că nu doreşte să candideze la europarlamentare în România, ci dintr-o altă ţară europeană, „unde comunitatea de romi este mai unită”.

Cioabă a precizat totodată că Alianţa Democrată a Romilor nu va avea un candidat propriu la preşedinţie pentru că romii „îşi ştiu lungul nasului”.

Un alt plan al lui Dorin Cioabă este ca viitorul partid să intre în Parlament la viitoarele alegeri generale şi să aibă chiar un post de vicepremier într-un viitor guvern al României.

„O să avem un număr de parlamentari, un număr de membrii în Guvern. (…) Vicepremier neapărat. De ce ungurii să aibă atâtea oportunităţi şi noi, care suntem mai mulţi ca ei, să nu putem? Vrem un vicepremier din partea romilor. Atunci s-ar putea rezolva problemele romilor”, a spus Dorin Cioabă.

Întrebat dacă s-a sfătuit cu preşedintele Traian Băsescu, pe care l-a susţinut întotdeauna, în luarea acestei decizii, Dorin Cioabă a spus că urmează ca o delegaţie a romilor din noul partid să solicite o întâlnire cu preşedintele României, ‘pentru a primi o îndrumare’.

Sigla noului partid va fi roata cu doi lei, iar sloganul va fi ‘roata schimbă soarta’.

Dorin Cioabă susţine că în România există 1,4 milioane de romi cu drept de vot şi posesori de acte de identitate valabile.

Autointitulatul rege al romilor a anunţat că îşi va face anul viitor propriul post de televiziune, care doreşte să emită încă din luna aprilie.

La ultimele alegeri, din 2012, Dorin Cioabă a candidat fără succes pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu, pe listele ACDR. Dorin Cioabă a obţinut atunci, 874 voturi, ceea ce înseamnă un scor de 0,45 %.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
KuPS Kuopio – Universitatea Craiova, LIVE VIDEO în Europa League, turul 3 preliminar. Arbitrul delegat de UEFA, talisman pentru olteni
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Locurile de muncă devin tot mai greu de găsit. Ce spun românii despre interviuri, concedieri și salarii: „Ce șanse mai avem?”
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România