Gruia Stoica, reţinut pentru 24 de ore de DNA. Vezi ce acuzaţii i se aduc

Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, transmite Agerpres. El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia.
Filip Stan
29 ian. 2014, 19:03
Gruia Stoica, reţinut pentru 24 de ore de DNA. Vezi ce acuzaţii i se aduc

În acelaşi dosar, procurorii i-au impus lui Doru Cătălin Boştină, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din România, interdicţia de a părăsi ţara, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.

Gruia Stoica a fost adus miercuri seară la sediul DNA cu cătuşele la mâini, după ce s-a împotrivit poliţiştilor, care veniseră cu mandat de aducere.

Potrivit unor surse judiciare, Gruia Stoica a fost citat miercuri să se prezinte la sediul DNA, însă el a transmis că este plecat din Bucureşti.

Poliţiştii s-au prezentat la locuinţa acestuia cu un mandat de aducere, însă Gruia Stoica nu a dorit să iasă din casă, astfel încât anchetatorii au fost nevoiţi să obţină o autorizaţie de percheziţie, pentru a-l reţine pe Gruia Stoica.

DNA: Gruia Stoica i-a dat avocatului 3 milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţie

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect ‘Servicii de transport feroviar de cărbune’ pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

La data de 17 ianuarie, Complexul Energetic Oltenia a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care către CFR Marfă SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti.

Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.

Directorul CFR Marfă, în stare gravă la spital, după un atac cerebral

Procurorii susţin că, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Doru Boştină suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei.

Acest demers avea ca scop depunerea de către Grup Feroviar Român SA a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă SA, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

VEZI SI:

Privatizarea CFR Marfă va fi finalizată până la jumătatea anului 2015

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România