Şi-a pierdut OCHII, NASUL, GURA şi MÂINILE. Povestea TULBURĂTOARE a femeii MUTILATE de un CIMPANZEU

Femeia a fost atacată de cimpanzeul feroce, Travis, al unor prieteni de-ai săi din statul Connecticut. Maimuţa a muşcat-o de faţă până i-a scos ochii, i-a rupt gura şi mâinile, lăsând-o aproape fără suflare şi traumatizată fizic şi psihic pe viaţă.

Charla Nash a povestit recent publicaţiei Boston Herald cum a încearcă ea, de patru ani încoace, să îşi refacă viaţa după ce a fost mutilată de maimuţă. Are 60 de ani şi locuieşte, de la teribilul accident încoace într-un azil din Massachusetts, unde niciunul dintre cei aflaţi acolo nu vrea să se apropie de ea. „Mi-am pierdut foarte mult din independenţa. Înainte eram în stare să shimb singură roata de la maşină, iar acum, abia mă pot hrăni”, s-a plâns Charla. Niciunul dintre prietenii ei nu mai vine să o viziteze, scrie Daily Mail.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Citeşte şi Povestea armatei de oameni-maimuţă a lui Stalin – FOTO

Alte articole

Zina Dumitrescu a lăsat în urmă datorii în valoare de 17.000 de euro: „Familia nu i-a mai plătit taxele”

Ce îi cere Irinel Columbeanu patronului azilului din Ghermănești. Preparatele pe care fostul milionar vrea să le aibă pe masă

După atac şi până în prezent, femeia a primit un transplant de faţă şi i s-a făcut şi unul de dinţi. E fericită că poate mânca din nou salate, după care este înnebunită şi că poate mesteca carnea de pui. I s-au pus şi ochi de sticlă. Specialiştii au încercat să îi facă şi un transplant de mână, dar acesta nu a reuşit.

Citeşte şi Credeţi că ne tragem numai din MAIMUŢĂ? Greşit! O contribuţie a avut şi … PORCUL

„Mi-e foarte greu să trăiesc aşa. Practic, asta nu e viaţă, este doar pe jumătate. Uneori vrei să plângi, vrei să strigi, vrei să pleci, vrei să fii acasă, acasă la tine … Nu ştiu ce îmi va aduce viitorul. Viitorul mă înspăimântă cel mai mult”, s-a plâns ea, scrie Daily Mail.

Activităţile Charlei de zi cu zi se rezumă la a asculta cărţi audio şi a se plimba pe holurile azilului. Din când în când, mai exersează expresii faciale şi speră ca, într-o bună zi, să se descopere tratamente care să îi mai reducă din handicapuri şi dependenţă şi să se poată întoarce acasă la ea.

„Nu m-am dat bătută niciodată„, a mai spus femeia, care se bucură doar vizitele fiicei ei, Briana.