O zonă a creierului care împiedică oamenii să ia decizii greşite a fost descoperită de cercetători

O regiune a creierului care îi ajută pe oameni să evite luarea deciziilor greşite, funcţionând ca o formă de conştiinţă, a fost descoperită de cercetătorii britanici, care au denumit acest ghem de neuroni "polul frontal lateral", potrivit Mediafax.
Romania TV
30 ian. 2014, 18:20
O zonă a creierului care împiedică oamenii să ia decizii greşite a fost descoperită de cercetători

Unele zone ale creierului controlează modul în care sunt puse în aplicare deciziile, însă această regiune, nou descoperită, este responsabilă pentru gândurile de tip „ce-ar fi fost dacă” oamenii ar fi luat altă decizie, informează dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford au ajuns la această descoperire după ce au scanat creierul uman în două moduri diferite. La experiment au participat 25 de bărbaţi şi femei, cercetătorii descoperind că, în urma scanării, această regiune a creierului este alcătuită din 12 secţiuni mai mici.

Ulterior, imaginile obţinute în urma scanării au fost comparate cu imaginile creierului maimuţelor din specia macacilor.

Scanarea creierului maimuţelor a relevat că acesta nu este înzestrat cu un pol frontal lateral, deşi, în multe alte privinţe, sunt înrudite cu oamenii.

Unsprezece din cele douăsprezece secţiuni ale reţelei neuronale erau asemănătoare – fiind regăsite atât la oameni, cât şi la maimuţe, şi se conectau cu regiuni mai îndepărtate ale creierului în moduri similare.

Însă polul frontal lateral al cortexului prefrontal era absent în cazul macacilor. Deşi, până acum, au mai fost descoperite diferenţe între creierul uman şi cel al maimuţelor, aceasta este prima diferenţă detectată în regiunea responsabilă pentru gândirea flexibilă.

„Am identificat o regiune a creierului care pare să aparţină doar oamenilor”, a afirmat Matthew Rushworth, de la Universitatea Oxford. Polul frontal lateral al cortexului prefrontal este situat în partea din faţă a creierului, deasupra sprâncenelor. Pentru unii oameni, este de mărimea unei verze de Bruxelles, iar pentru alţii, poate ajunge la mărimea unei mandarine.

Această regiune este deosebit de importantă pentru executarea unor sarcini multiple. De exemplu, atunci când se ia o hotărâre, această parte a creierului va continua să evalueze cealaltă opţiune sau să se gândească la ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi luat decizia opusă.

CITEŞTE ŞI Motive pentru care ar trebui să renunţi IMEDIAT la fumat

De asemenea, polul frontal lateral contribuie la activitatea de învăţare din greşelile altora, accelerând dobândirea unor noi abilităţi.

Studiul, publicat în revista Neuron, arată, totodată, că oamenii au o conexiune neuronală mai densă în regiunile asociate cu simţul auzului – ceea ce ar putea explica abilitatea oamenilor de a deprinde limbajul.

Descoperirea cercetătorilor britanici ar putea să explice şi anumite afecţiuni psihiatrice, cum ar fi sindromul ADHD sau tulburarea obsesiv-compulsivă, precum şi modul în care un accident vascular cerebral afectează funcţia limbajului.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
După un an de pauză, Florin Niță revine: ”Sper să fie așa cum îmi doresc”
Capital.ro
Călin Georgescu este în doliu: Te păstrăm în inimile și în rugăciunile noastre. S-a stins din viață încă un mare patriot român
Playtech.ro
Orașul din România desemnat Destinația Anului 2026. A produs cea mai mare surpriză din turism
Adevarul
Orașul din România desemnat „Destinația Anului 2026” și lider la turism urban: ierarhie surpriză în clasament
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este polițistul care și-a pierdut viața pe DN6, după ce ar fi intrat într-o depășire periculoasă. Avea 37 de ani și era căsătorit
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Ilie Bolojan, decizie privind guvernarea! Anunțul premierului
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi