Un primar a fost obligat de instanţă să restituie statului peste un milion de euro

Primarul comunei Brezniţa de Ocol, Dumitru Drăghici, este obligat de o instanţă a Curţii de Apel Craiova să returneze statului suma de 960.042 euro, iar Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin 493.692 lei.
Filip Stan
30 ian. 2014, 19:51
Un primar a fost obligat de instanţă să restituie statului peste un milion de euro

Surse judecătoreşti au declarat joi pentru AGERPRES că cel în cauză şi-a însuşit ilegal 1,1 milioane de euro dintr-o tranzacţie cu o suprafaţă de teren situat în extravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin, utilizând o adeverinţă semnată chiar de el în care se preciza că a moştenit două hectare de pământ, document care i-a dat astfel dreptul să îl vândă unui agent economic.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova l-au condamnat la doi ani şi şase luni închisoare şi, conform Legii 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, i-au confiscat banii obţinuţi fraudulos.

La rândul său, prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a precizat joi pentru AGERPRES că deocamdată Dumitru Drăghici este suspendat din funcţie şi că imediat ce îi va parveni o sentinţă definitivă va emite ordin de încetare a mandatului acestuia.

Citeşte şi Fostul primar al oraşului Botoşani şi trei foşti viceprimari, puşi să restituie un spor încasat nelegal

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Chef Cătălin Scărlătescu s-a afișat cu iubita lui! Cum arată blondina care i-a furat inima bucătarului
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte