Primar aflat de 30 de ani în funcție, reclamat la DNA pentru că a asfaltat din bani publici un drum ce duce la un teren al său. S-a distrat la vânătoare de antilope, în timp ce comuna lui mergea spre un milion de euro deficit!

Un primar aflat în funcție din 1996 a fost reclamat la DNA de localnicii comunei pe care o administrează. Motivul? Ar fi asfaltat din bani publici un drum ce duce la un teren al său. Nu-i vorbă, edilul putea să facă lucrarea și pe cheltuială proprie, câtă vreme are o avere deloc neglijabilă, iar în 2017 își permitea să meargă la vânătoare de antilope, în Africa.
Irina Dumitrescu
15 sept. 2026, 16:39
Primar aflat de 30 de ani în funcție, reclamat la DNA pentru că a asfaltat din bani publici un drum ce duce la un teren al său. S-a distrat la vânătoare de antilope, în timp ce comuna lui mergea spre un milion de euro deficit!

Dacă mai era vreun dubiu privind faptul că România este raiul bugetarilor, iată încă un exemplu. Vine din județul Argeș, unde comuna Albota este condusă de 30 de ani de către Ion Dumitru, primar PSD.

Conform propriei declarații de avere, edilul nu o duce rău deloc. Are, printre altele, 11 terenuri în zonă, printre care unul intravilan de 10.000 de metri pătrați, cumpărat în 2020, și un altul de 5.000 de metri pătrați, achizționat în 2024. Comuna și terenurile primarului sunt la 10 kilometri de Pitești, așa că metrul pătrat se vinde cu zeci de euro, potrivit newsweek.

Dumitru i-a revoltat pe localnici după ce a asfaltat un drum ce duce până la un teren al său. Edilul este acuzat că a făcut lucrarea din bani publici și a reușit astfel să crească valoarea terenului, fiind și reclamat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în acest context.

Conform sursei citate, primarul din Albota ar avea și alte numeroase reclamații ce îl vizează, despre care a spus că, pur și simplu, nu îi pasă.

Citește și Poliția i-a confiscat unui bărbat 437 de pui, în timpul pandemiei COVID. Fermierul și-a cerut păsările înapoi, iar magistrații i-au dat câștig de cauză

Veniturile încasate de la stat de Ion Dumitru sunt salariul (8.000 de lei) și pensia (4.700 de lei net).

Oricum, în 2017, și-a permis fără probleme o vacanță cât se poate de exotică: în Africa, la vânătoare de antilope. Prețul pentru a vâna o antilopă mică este de 500 – 700 de euro, în timp ce un exemplar mare costă 12.000 euro, conform siteurilor de specialitate. Primarul ar fi avut succes la vânătoare, dovadă fiind și fotografiile de acolo pe care le-a postat.

Comuna pe care o administrează Dumitru nu pare să trăiască la nivelul acestuia. Conform proiectului de buget pe 2025, comuna Albota este pe deficit. Veniturile au fost de 18,2 milioane de lei, în timp ce cheltuielile prognozate au ajuns la 23,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă un minus de peste 5,4 milioane de lei – un milion de euro.

La Primăria Albota, cheltuielile cu salariile sunt de 2,7 milioane de lei, adică 15 la sută din bugetul comunei.

Ajutoarele sociale sunt de 2,1 milioane de lei, ceea ce înseamnă tot 15 la sută din buget.

Ca să poată funcționa, comuna primește subvenții de la bugetul de stat primite de comună sunt de 2,8 milioane de lei.

Ion Dumitru are 78 de ani și spune că la următoarele alegeri nu va mai candida, mai scrie sursa citată.

Citește și Peste 2,2 milioane de pensii ar fi fost recalculate greșit. Casele de Pensii au trimis indemnizația până și către persoane decedate. Raport devastator al Curții de Conturi

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Ce mesaj emoționant au scris copiii Mădălinei Apostol pe coroanele funerare. Cei doi băieți au venit la capelă
Fanatik.ro
MM Stoica, reverențe pentru Meriton Korenica. „E mai greu pentru un jucător să aleagă Craiova în loc de FCSB”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte