Depresie de la ger? Terapia prin shopping face minuni

Terapia prin shopping, departe de a fi un fenomen social superficial, este "o modalitate eficientă de reducere a tristeţii" şi poate creşte de până la trei ori sentimentul de fericire.
Romania TV
01 feb. 2014, 09:11
Depresie de la ger? Terapia prin shopping face minuni

Cercetătorii de la Universitatea din Michigan susţin că „terapia prin shopping” ar trebui reconsiderată, deoarece îi poate ajuta pe oameni să treacă mult mai uşor peste stările de melancolie, conform dailymail.co.uk.

Aceştia au efectuat trei experimente pentru a demonstra faptul că mersul la cumpărături le-a conferit subiecţilor posibilitatea de a ţine sub control senzaţia de tristeţe.

Astfel, mersul la shopping este cu până la 40% mai eficient în privinţa îmbunătăţirii stării psihice, persoanele care au cumpărat ceva fiind de trei ori mai fericite decât cele care doar se uitau la produsele din vitrină sau se plimbau printre rafturi.

Cercetări anterioare au arătat că persoanele care mergeau la cumpărături resimţeau aceleaşi stări pozitive şi mai târziu, când rememorau momentele petrecute în magazin, mai ales atunci când mersul la shopping fusese motivat de dorinţa de a trece peste o stare psihică negativă.

„Terapia prin shopping – mersul la cumpărături pentru a contracara stările psihice negative – este adeseori considerată ineficientă, păguboasă şi o parte întunecată a comportamentului consumatorului, dar teoria noastră este că această terapie are o reputaţie mult prea rea şi că shoppingul poate fi o metodă eficientă de reducere a tristeţii”, au explicat cercetătorii americani.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț crucial despre Florin Tănase: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?