O femeie în stare de ebrietate şi cu permisul suspendat a provocat un accident în Râmnicu Vâlcea

O femeie în stare de ebrietate şi cu permisul auto suspendat a provocat luni un accident pe străzile din Râmnicu Vâlcea, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.
Iulian Tudor
03 feb. 2014, 13:40
O femeie în stare de ebrietate şi cu permisul suspendat a provocat un accident în Râmnicu Vâlcea

„Luni dimineaţa, în jurul orei 9.00, M. Claudia, din Râmnicu Vâlcea a condus un autovehicul marca Lexus pe strada Calea lui Traian din municipiu, iar în dreptul unui imobil a pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu autoturismul marca Ford, condus de B. Cornel, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Evenimentul a fost soldat doar cu pagube materiale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru B. Cornel, iar pentru M. Claudia, rezultatul a fost de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

În urma verificării în baza de date auto, s-a stabilit faptul că M. Claudia are permisul de conducere suspendat, întocmindu-i-se dosar penal.

Citeşte şi NOUL COD PENAL avantajează şoferii care provoacă accidente cu victime

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
„4 titulari, out de la Dinamo!”. Secretele transformării în echipă de titlu, dezvăluite din interior
Capital.ro
Țara europeană care își pregătește spitalele pentru război. De unde vin motivele de îngrijorare
Playtech.ro
O nouă televiziune se lansează în România. Va emite 24 de ore din 24 și vine cu un concept diferit
Adevarul
Elitele ruse se pregătesc pentru o eventuală eră „post-Putin”. Cine ar putea intra în cursa pentru Kremlin
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 6 ani din Vrancea a fost găsită fără suflare de tatăl ei, la scurt timp după ce ar fi acuzat dureri de burtă. Micuța ar fi fost la spital în aceeași zi
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
Nicușor anunță viitorul premier! Decizie surpriză a președintelui
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte