GĂGĂUZII vor INDEPENDENŢĂ şi aderarea Republicii MOLDOVA la Uniunea Vamală rusă. Ce spune TITUS CORLĂŢEAN

Dintre participanţii la referendum-urile din regiunea Găgăuzia, 98,9% s-au pronunţat pentru independenţa regiunii, iar 98,4% susţin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală rusă, potrivit Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia, Ministrul de externe român, Titus Corlăţean, spune că referendumul este "nul şi neavenit".
Romania TV
03 feb. 2014, 18:33
GĂGĂUZII vor INDEPENDENŢĂ şi aderarea Republicii MOLDOVA la Uniunea Vamală rusă. Ce spune TITUS CORLĂŢEAN

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni, că aşa-zisul „referendum” desfăşurat duminică în Găgăuzia este „nul şi neavenit”.

„Subliniez, de la bun început, că susţinem poziţia guvernului Republicii Moldova referitor la aşa-zisul referendum în sensul că acesta a avut loc cu încălcarea deciziilor instanţelor din Republica Moldova, care au stabilit, în mod limpede, caracterul ilegal, neconstituţional al pretinsei consultări. În aceste circumstanţe, evenimentul este nul şi neavenit, iar rezultatele sale nu pot produce niciun fel de efecte juridice„, a declarat şeful diplomaţiei române pentru AGERPRES.

De asemenea, Titus Corlăţean a apreciat că toate eforturile actorilor politici din Republica Moldova ar trebui îndreptate în direcţia apropierii de Uniunea Europeană. Potrivit publicaţiei moldovene Jurnalul de Chişinău,  care afirmă că rezultatele anunţate sunt finale, 98,9% dintre participanţii la referendumurile de duminică s-au pronunţat pentru independenţa regiunii autonome Găgăuzia faţă de Republica Moldova, iar 1,1% sunt împotrivă. Totodată, pentru o orientare a Republicii Moldova către Uniunea Europeană (UE) s-au pronunţat 2,27% dintre participanţii la plebiscit, în timp ce 97,22% i se opun.

În schimb, o aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia, Belarus, Kazahstan este susţinută de 98,47% dintre participanţii la referendum, 1,52% sunt împotriva acesteia, iar restul sunt indecişi.

Cea mai mare rată de participare la vot

În total, la urne s-au prezentat 70.777 de persoane, cea mai importantă rată de participare înregistrată în regiune. În capitala regiunii, Comrat, prezenţa a fost de 68,22%, iar la Vulcăneşti de 61,31%, potrivit publicaţiei moldovene.

Premierul moldovean Iurie Leancă a declarat, ca o primă reacţie, că referendumurile din Găgăuzia reprezintă o „sfidare a legii”, cu „elemente de tentativă de a stimula procesele separatiste” în Republica Moldova, relatează postul de radio Europa Liberă în pagina electronică.

Leancă a mai declarat pentru post că astfel de elemente (separatiste – n.r.) ar mai exista în raionul Taraclia, în estul Republicii Moldova, unde locuiesc etnici bulgari care aspiră la înfiinţarea unei autonomiii după modelul celei din Găgăuzia.

De asemenea, şeful Guvernului de la Chişinău a acuzat Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi Partidul Socialiştilor că ar încuraja „jocul iresponsabil de-a referendumul” şi a adăugat că alegerile parlamentare care vor avea loc în Republica Moldova în toamna acestui an vor reprezenta cel mai bun referendum, inclusiv în ceea ce priveşte cursul către integrarea europeană.

Totodată, premierul Iurie Leancă a mai spus că Guvernul de la Chişinău a tras propriile concluzii cu privire la situaţia din Găgăuzia şi a asigurat că va încerca să îmbunătăţească dialogul cu autorităţile locale şi să explice mai bine politicile centrale.

Duminică, locuitorii din Găgăuzia au participat la două referendumuri. Unul dintre ele are caracter consultativ şi are ca scop să afle atitudinea cetăţenilor faţă de orientarea proeuropeană sau prorusă a Republicii Moldova. Al doilea referendum este unul legislativ şi are ca scop să obţină aprobarea locuitorilor regiunii în legătură cu dreptul Găgăuziei la autodeterminare în cazul în care Republica Moldova şi-ar pierde suveranitatea. Ambele plebiscite au fost declarat ilegale de instanţa de la Comrat.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Daniel Pancu a dat detalii de la negocierile cu Dan Şucu: „Trebuie să transmiteţi forţă!”. De câte transferuri are nevoie şi ce se întâmplă cu Aioani şi Dobre
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Ce salarii sunt la McDonald’s în 2026. Calcule cu tot cu sporuri, compania face angajări
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
26 mai, Sfântul Apostol Carp. Rugăciune către unul din cei 70 de apostoli
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi