Woody Allen nu este cercetat penal pentru agresarea sexuală a fiicei adoptive

Judecătorii din statul Connecticut nu au pe rol nicio cercetare penală a regizorului Woody Allen, care, sâmbătă, a fost acuzat public de una dintre fiicele lui adoptive că ar fi fost agresată sexual de acesta, în 1992, când avea vârsta de şapte ani, potrivit Mediafax.
Romania TV
04 feb. 2014, 10:04
Woody Allen nu este cercetat penal pentru agresarea sexuală a fiicei adoptive

Deşi în 1993 a avut loc o anchetă, un procuror a decis, să nu îl pună sub acuzare pe Woody Allen, care a negat acuzaţiile. Experţii legali au afirmat că, între timp, statutul prescrierii extinctive probabil a expirat.

După deschiderea, în 1993, a unei anchete în statul Connecticut (unde locuia familia cineastului, în apropiere de New York), un procuror a considerat că existau „motive suficiente” pentru a-l pune sub acuzare pe Woody Allen, dar a renunţat să o facă, întrucât tânăra Dylan era „prea fragilă” în acea vreme.

„Nu avem nicio investigaţie în curs. Dacă am primi o plângere, a examina-o, desigur, aşa cum procedăm cu orice plângere, şi am lua măsurile necesare”, a declarat Mark Dupuis, un purtător de cuvânt al Departamentului de justiţie infracţională din Connecticut, adăugând că orice acuzaţii necesită o plângere prealabilă.

Dylan Farrow, acum în vârstă de 28 de ani, a oferit detalii despre presupusul abuz sexual într-o scrisoare deschisă publicată pe blogul publicaţiei New York Times, afirmând că incidentul a avut loc la domiciliul din Connecticut al mamei sale, actriţa şi fosta parteneră a lui Woody Allen, Mia Farrow.

În cursul zilei de duminică, Woody Allen a respins, într-un comunicat de presă, acuzaţiile formulate de fiica lui adoptivă, considerându-le „false şi ruşinoase”. În acelaşi comunicat, purtătoarea de cuvânt a regizorului, Leslee Dart, a reamintit că, la acea vreme, „o anchetă minuţioasă a fost realizată de experţi independenţi mandataţi de un tribunal” şi că aceştia „au ajuns la concluzia că nu a existat o dovadă credibilă de agresiune”.

Legile statului Connecticut prevăd ca un judecător care primeşte o plângere de abuz sexual a unui minor are la dispoziţie cinci ani pentru a pune sub inculpare persoana împotriva căreia s-a făcut plângerea. Dylan Farrow susţine că a fost agresată în 1992.

„Woody Allen nu a fost condamnat niciodată pentru nicio infracţiune, iar faptul că el a scăpat după tot ceea ce mi-a făcut mi-a bântuit toată tinereţea”, a adăugat fiica adoptivă a cineastului, care a acuzat Hollywoodul că a închis ochii în faţa acelor acuzaţii, continuând să îl premieze pe cineast.

Cel mai recent film al acestuia, „Blue Jasmine”, a primit pe 16 ianuarie trei nominalizări la premiile Oscar, iar Woody Allen, autor a peste 40 de filme care i-au adus deja patru premii Oscar, a primit luna trecută şi un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?