Surse din USL: Reeşalonarea creditelor nu a fost discutată în Uniune. Ponta: Măsura a fost discutată duminică

Măsura anunţată de Guvern, în urma negocierilor cu reprezentanţii FMI, de reeşalonare a creditelor la bănci nu a fost discutată la nivelul USL, au declarat joi surse din Uniune, citate de Mediafax. Totuşi, premierul Victor Ponta a declarat, joi, că măsura privind reeşalonarea creditelor a fost discutată în USL duminică seară.
Filip Stan
06 feb. 2014, 09:41
Surse din USL: Reeşalonarea creditelor nu a fost discutată în Uniune. Ponta: Măsura a fost discutată duminică

„Măsura privind reeşalonarea creditelor a fost discutată în USL duminică seară, după şedinţa CSAT”, a precizat Ponta.

Anterior, surse din Uniune au declarat anterior că măsura anunţată de Guvern, în urma negocierilor cu reprezentanţii FMI, de reeşalonare a creditelor la bănci nu a fost discutată la nivelul USL.

Potrivit surselor citate, măsura nu a fost discutată la nivelul USL, fiind promovată de Ministerul de Finanţe, condus de liberalul Daniel Chiţoiu, prin intermendiului ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea.
De asemenea, propunerea s-ar fi numărat printre mai multe soluţii concepute la nivelul ministerului, au relatat aceleaşi surse.

Cea mai mare parte a liderilor PNL au aflat de această măsură la momentul anunţării oficiale de către Guvern, au mai menţionat sursele citate.

De altfel, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri seară la TVR că măsura Guvernului privind reeşalonarea creditelor la bănci nu a fost discutată şi agreată în PNL, menţionând că în opinia sa nu este o măsură liberală şi va solicita clarificări la Delegaţia Permanentă a partidului.
El a mai precizat că în opinia sa “nu este o măsură liberală” cea anunţată de Guvern şi asumată de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Iohannis a precizat că la Delegaţia Permanentă a PNL de vineri va solicita clarificări în privinţa modului în care s-a decis promovarea măsurii, fără consultarea PNL.

Şi Crin Antonescu susţine că măsura privind înjumătăţirea ratelor la credit pentru românii care au venituri până la 1.600 de lei nu s-a discutat nici în interiorul USL, nici în întâlnirea pe care PNL a avut-o cu FMI.

”Nu s-a discutat nici în USL, nici în întâlnirea conducerii PNL cu FMI. La întâlnirea cu misiunea FMI am discutat peisajul general al economiei româneşti, evaluarea pe care cei de la FMI  pe de o parte, noi pe cealaltă parte am făcut-o şi am concentrat discuţia pe preocuparea precisă a PNL pentru măsuri de stimulare a mediului econonomic, a întreprinzătorilor privaţi, cu precădere cele două măsuri pe care le dorim cât mai urgent adoptate şi anume reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator şi scutirea de impozit pentru profitul reinvestit”, a declarat liderul PNL, pentru gândul.

Guvernul estimează că această schemă de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei în 2014.

Potrivit unui proiect prezentat în ianuarie, statul urma să ofere o reducere la plata impozitului cu cel mult 350 de lei, iar aceasta va fi aplicată doar la expirarea perioadei de reeşalonare.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat, însă, luni că reducerea de impozit va fi de cel mult 200 de lei pe lună, dar nu mai mult decât impozitul datorat de fiecare persoană în parte.

Potrivit calculelor lui Voinea, impactul peste doi ani va fi de circa 0,1% din PIB, bani care în mare parte se vor încasa până atunci prin efectele de antrenare ale restructurărilor. El a arătat că schema va intra în vigoare începând cu luna aprilie.

VEZI SI:

Iohannis: Măsura Guvernului de a reeşalona creditele bancare nu a fost discutată şi agreată în PNL

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Pod prăbușit la Techirghiol! S-a rupt în două. Imagini de coșmar
Fanatik.ro
El este omul pe care Gică Hagi l-a nășit imediat după Mondialul din 94. A ajuns printre cei mai bogați din România, e plin de bani și pământuri și deține cea mai iubită echipă
Capital.ro
Regulă clară pentru toți românii de la bloc. Se achită banii obligatoriu. Asociația poate solicita executarea silită a bunurilor sau veniturilor
Playtech.ro
Ce datorii te pot pune pe lista rușinii. Informațiile despre datornici care vor fi publicate în Monitorul Oficial
Adevarul
Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mircea Mihail, băiatul de 11 ani care a dispărut din Sectorul 3, a fost găsit
iamsport.ro
A fost antrenat de Lucescu și recunoaște că l-a trădat pe fostul selecționer: ”M-a ajutat, dar eu am făcut o greșeală!”
MediaFlux
Putin se pregătește să atace NATO! Avertisment cu privire la Rusia de la vârful unei țări europene
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara