Un medic reclamă aparatura defectă de la Spitalul Judeţean Ploieşti, dar şi infecţii nosocomiale

Chirurgul de la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, care la sfârşitul anului 2013 a generat un scandal în care a fost implicată unitatea sanitară, reclamă că mai mulţi pacienţi au contractat infecţii nosocomiale, dar şi că în spital există în continuare lipsuri materiale şi aparatură defectă.
Iulian Tudor
06 feb. 2014, 17:38
Un medic reclamă aparatura defectă de la Spitalul Judeţean Ploieşti, dar şi infecţii nosocomiale

Medicul chirurg Dan Oprea, care la sfârşitul anului trecut a generat un scandal în care a fost implicat Spitalul de Urgenţă Ploieşti, acuzând condiţiile din unitatea sanitară, precum şi lipsa materialelor sanitare şi a medicamentelor, revine cu o nouă postare făcută publică pe site-ul unui ziar local, susţinând că în spital „nu s-au făcut minuni” şi că singura diferenţă notabilă este că medicii chirurgi au acum bisturie, potrivit Mediafax.

Să nu credeţi că la spital s-au întâmplat lucruri minunate. Avem bisturie (ura!), dar aspirăm intraoperator cu nişte furtunuri groase, de parcă acum se descoperă principiile chirurgiei clasice. Imediat după scandal, s-a stricat linia de endoscopie-colonoscopie şi nu s-a rezolvat nici până astăzi. Pentru un procesor de imagine, bolnavii noştri pleacă, internaţi fiind, către diverse servicii private şi efectuează investigaţiile contra cost. Dacă se internează o hemoragie digestivă, pur şi simplu nu poţi să afli în timp real afecţiunea şi conduita terapeutică de urmat. Aceleaşi lipsuri la anticoagulante, antibiotice. Am auzit că s-au exprimat păreri, cum că scandalul a fost exagerat, că nu s-au descoperit nereguli grave, că managementul spitalului a fost corect. Este pur şi simplu incredibil! Fostul manager doreşte şi face presiuni să ocupe o poziţie de conducere pe linie de management al calităţii în spitalul din care a fost demis!!??„, arată chirurgul Dan Oprea.

Acesta acuză, de asemenea, că în unitatea sanitară există cazuri de infecţii intraspitaliceşti. „Să ştiţi că situaţia este gravă, avem multe cazuri de infecţii nosocomiale cu Clostridium Difficile, numai eu am deja patru pacienţi cu această infecţie, iar la un caz, care a dezvoltat megacolon toxic, am fost obligat să efectuez o colectomie subtotală, operaţie mutilantă, dar salvatoare în unele situaţii„, a mai spus medicul Dan Oprea.

Vezi şi: TOPUL judeţelor cu spitale unde ne îmbolnăvim

Contactat telefonic, chirurgul Dan Oprea a declarat că, din informaţiile pe care le are, în spital au fost identificaţi 17 pacienţi cu infecţii nosocomiale şi că patru sunt trataţi de el, fiind internaţi. În plus, medicul spune că aparatura radiologică din spital este în continuare defectă, că „adesea” nu se pot face radiografii simple, „din lipsă de filme sau aparate defecte”.

Doresc să vă mai amintesc de aparatura radiologică, defectă. Nu se pot efectua adesea radiografii simple, din lipsă de filme sau aparate defecte, nu mai vorbesc de scopii gastro-duodenale sau colonoscopii, pensionate pe caz de boală, anticipat„, a mai precizat chirurgul.

Medicul acuză în continuare lipsa de implicare a autorităţilor locale spunând că situaţia din statistici şi din rezultatele controalelor nu este cea reală.

Nu există, la nivel de spital, o atitudine unitară, o linie de conduită adaptată situaţiei, totul se desfăşoară, la bunul plac al fiecăruia. Secţia de ATI a fost blocată, practic, săptămâni, cu cazuri grave, intubate, pentru care se foloseau toate ventilatoarele disponibile. Cei ce ar fi trebuit operaţi nu puteau beneficia de această aparatură şi, ca atare, pacienţii au fost amânaţi şi răs-amânaţi de la operaţiile pentru care au fost pregătiţi. Îmi pare rău că-i dezamăgesc pe cei care au spitalul în custodie, dar spre deosebire de statisticile şi auditurile lor, situaţia din spital este cu totul diferită, mult mai gravă. Până la urmă se îngrijesc oameni adevăraţi, nu fantome sau holograme care dispar undeva în ceaţă. Poate că nişte vizite ale domnului Cosma (preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma – n.r.), în persoană, la spital, ar putea recunoaşte nişte realităţi, diferite total de cele prezentate de subordonaţii săi, astfel încât ar putea avea o idee corectă despre problemele reale din spital„, a mai declarat medicul Dan Oprea.

În luna decembrie a anului trecut, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, aflat în administrarea Consiliului Judeţean, a fost în centrul unui scandal de proporţii după ce medicul Dan Oprea a acuzat lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare, dar şi neimplicarea autorităţilor.

CITEŞTE ŞI: Bugetul SJU Ploieşti pe 2014, mai mare cu două milioane de lei faţă de anul trecut

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Legenda din fotbal care a făcut cea mai tare declarație despre Giorgia Meloni. Cuvintele cu care i-a uimit pe toți
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde