Maghiarul care a impresionat toată România. Toată lumea i-a dat LIKE

O întâmplare minunată care a impresionat sute de oameni din România a avut loc în inima Transilvaniei, la Sfântul Gheorghe. Un cetăţean român de etnie maghiară a făcut un gest absolut impresionant, care e tot mai rar în România. Marius, subiectul acestei poveşti, a povestit pe Facebook ce s-a întâmplat, scrie exclusivtm.ro.

„Ungurii, banii și bonul de la Lukoil (întâmplare adevărată)

S-a petrecut ieri. Eram în Sfântu Gheorghe, cu ceva treburi. Primesc un telefon de la contabilitatea firmei mele și sunt anunțat de o colegă că m-a căutat un domn care spune că a găsit un bon de la benzinăria Lukoil, în valoare de 200 de lei (așa am înțeles eu – se va dovedi că auzit greșit), care îmi aparține. Domnul vorbea stricat românește.
– Nu-i nimic, zic eu, să-l arunce!
– Eu o să-ți trimit numărul lui, spune colega mea, pentru că era insistent și a zis să-l suni.
– Bine, bine, o să-l sun.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Îmi trimite Mădălina numărul prin sms și, evident, uit să îl sun pentru că nu mi se părea important un bon de benzinărie. Mădălina revine:

Alte articole

Cum funcționează armata de boți a Oanei Gheorghiu. Vicepremierul interimar al României are zeci de mii de urmăritori fake pe rețelele sociale

Istoria butonului Like! Cum a apărut simbolul care a redefinit internetul

– Iar a sunat domnul și a zis că nu l-ai contactat…
– Of, am treabă, zic eu. Hai că-l sun acum.

Îl sun pe domn. Un ungur care vorbea foarte greu românește…
– Bună ziua, mă adresez lui. Am înțeles că ați găsit un bon care îmi aparține. Îl puteți arunca…
– Bună ziua, zice el cu accent. Și cu banii…?
– Ce bani? (eram nedumerit)
– Cei 200 de lei. Bonul era împreună cu 200 de lei.

Abia atunci îmi pică fisa. Eu nu îmi verificasem buzunarele. Din buzunar îmi căzuseră 200 de lei… Am rămas mut. Omul, de fapt, mă căutase ca să îmi returneze banii. Făcuse eforturi ca să dea de mine iar eu nu am aflat că îi pierdusem decât în momentul în care am vorbit cu el la telefon. Pe bonul de la bezinărie trecusem codul fiscal al firmei mele ca să îl decontez. Pe baza acestui cod, omul a intrat pe site-ul Registrului Comerțului unde a găsit numărul de contact de la contabilitate și așa a reușit să dea de mine. Uluitor!

Omul a stat cu mine la telefon ca să mă ghideze până la soacra lui (lăsase banii acolo). Acolo mă întâmpinară doi bătrâni haioși și amabili care vorbeau, la rândul lor, foarte prost românește și care m-au invitat în casă zâmbitori. Nu mi-au dat banii până nu le-am demonstrat că știu de la ce stație Lukoil cumpărasem (Bușteni), când și ce produse. Am rămas foarte plăcut surprins din nou. Le-am lăsat recompensă 100 de lei pe care nu au vrut să o accepte. Am insistat și, până la urmă, m-am văzut nevoit să le las banii pe cuierul de la intrare.

M-am simțit ca într-un roman suprarealist. Niște oameni străini făcuseră aproape imposibilul să returneze bani unui necunoscut. Știu, este normal (veți spune) însă nu am putut să nu mă bucur ca un copil…

Nu voi spune nimic despre celebrele disensiuni dintre români și maghiari. Nu am crezut niciodată în ele și, am mai spus, chiar sunt îndreptățit să îmi dau o părere: merg de 10 ani prin maghiarime și nu am avut nici măcar o singură problemă. Iar eu nu vorbesc ungurește deloc. Sunt doar politicos, în română…

O să spun doar atât, într-o altă limbă: Faith in humanity – restored!”