Comisarul european Viviane Reding: Termenul „rom” nu înseamnă România

Termenul "rom" nu înseamnă România, a declarat comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene, în prezentarea concluziilor din cadrul Comitetului Regiunilor, care a avut loc marţi la Bruxelles, potrivit Agerpres.
Romania TV
11 feb. 2014, 21:13
Comisarul european Viviane Reding: Termenul

Vicepreşedintele Comisiei Europene a răspuns unei intervenţii a primarului comunei constănţene Cumpăna, Mariana Gâju, preşedinte al Asociaţiei Comunelor din România, care a arătat că această localitate este una eterogenă, fiind compusă în cea mai mare parte din români alături de care locuiesc turci, tătari şi romi.

Primarul român a arătat că ţara noastră nu trebuie să devină o ţintă a Uniunii Europene din acest punct de vedere, fiind necesară respectarea principiului liberei circulaţii pentru toţi cetăţenii europeni pentru a putea munci şi depăşi criza economică prezentă în toată Uniunea Europeană. Edilul a subliniat că numele de ‘rom’ nu vine de la români şi că romii există atât în România, cât şi în celelalte state europene.

‘Da, aveţi dreptate, prieteni români, rom nu înseamnă România, nu vine de la România. Avem 12 milioane de romi, dintre care marea majoritate trăiesc în sărăcie cruntă în multe state membre (…) Avem cu toţii răspundere’, a subliniat comisarul european.

Potrivit acestuia, cetăţenii romi au mulţi copii, ceea ce înseamnă că există o parte a populaţiei care creşte.

‘Dacă aceşti copii nu merg la şcoală, următoarea generaţie de politicieni care vor sta în această sală vor vorbi despre aceeaşi problemă, motiv pentru care rog toate statele membre să aibă planuri de acţiune pentru romi’, a completat Viviane Reding.

Aceasta a remarcat că dezbaterile de gen privind populaţia romă durează de peste trei ani.

Viviane Reding a mai spus că a primit foarte multe scrisori din partea diverşilor primari, în primul rând din Franţa, care s-au plâns de comunităţile de romi.

‘Mi-au spus cât de dificil este ca în apropierea directă a localităţilor lor să se afle aceste persoane şi cât de greu este să combaţi sărăcia în practică. Acum 17 ani făceam parte dintr-un consiliu local unde aveam de-a face cu problema migraţiei într-un oraş în care 90 % din copiii care mergeau la şcoală nu sunt luxemburghezi. În aceşti 17 ani nu am uitat ce se întâmplă la acel nivel, pentru că nu e teorie, e practică, şi ştiu că trebuie să găseşti soluţii concrete pentru aşa ceva’, a arătat oficialul european, care a insistat asupra necesităţii unor planuri de acţiune pentru romi în primul rând la nivelul comunităţilor locale.

În context, comisarul european a anunţat că în data de 4 aprilie 2014 va avea loc, la Bruxelles, al treilea Summit pentru populaţia romă, la care vor fi prezenţi miniştri din statele membre, reprezentanţi ai asociaţiilor de romi, reprezentanţi ai Comitetului Regiunilor.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce echipă susțin Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi la Cupa Mondială 2026. Cum s-au îmbrăcat fostele jucătoare de la CSM București
Capital.ro
Datoria publică a României urcă spre 90% din PIB. Estimările Comisiei Europene nu arată bine
Playtech.ro
De ce sunt atât de puternice cutremurele din Venezuela. Explicaţia geologilor despre fenomenul care se produce în adâncul Pământului
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Blocaj în negocieri privind Guvernul! Liderii partidelor, discuții aprinse la Vila Lac
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?