Cererea de arestare preventivă a deputatului PSD Vlad Cosma a fost trimisă Comisiei juridice

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a transmis miercuri Comisiei juridice cererea ministrului Justiţiei de arestare preventivă a deputatului PSD Vlad Cosma, iar dacă nu se cer probe sau date suplimentare, până pe 20 februarie plenul Camerei Deputaţilor trebuie să se pronunţe asupra acestei cereri, transmite Agerpres.
Romania TV
12 feb. 2014, 09:59
Cererea de arestare preventivă a deputatului PSD Vlad Cosma a fost trimisă Comisiei juridice

„S-a decis ca cererea respectivă şi cele două volume de material probator în susţinerea acestei cereri, aproximativ 428 de pagini, să se repartizeze Comisiei juridice. Comisia are termen de trei zile pentru a se pronunţa în situaţia în care avocatul deputatului sau altcineva nu solicită aducerea unor probe suplimentare de la Parchetul General, situaţie în care Comisia juridică, după primirea acestor documente, curge termenul de trei zile. După ce comisia depune raportul, plenul are 5 zile să se pronunţe. Dacă situaţia ar fi una normală şi nu s-ar mai solicita alte cereri sau probe, ar însemna că termenul este până în 20 februarie pentru ca plenul Camerei să se pronunţe”, a spus secretarul Camerei Niculae Mircovici după şedinţa Biroului Permanent.

El a adăugat că miercuri Comisia juridică urmează să stabilească data audierii lui Vlad Cosma, iar membrii comisiei au la dispoziţie trei zile pentru a studia documentele. Tot miercuri, deputatul Cosma va fi informat în mod oficial despre cererea justiţiei.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor îl va audia, luni, pe deputatul PSD Vlad Cosma pentru care Ministerul Justiţiei a solicitat încuviinţarea arestării preventive, a declarat, miercuri, vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica, citat de Mediafax.

„Luni va fi şedinţă de comisie, deja s-a conturat o cerere către Biroul Permanent să aprobe să lucrăm în paralel cu plenul şi luni va fi chemat (Vlad Cosma -n.r.) pentru că el trebuie să fie audiat, aşa spune Constituţia”, a precizat Nica.

El a spus că o altă problemă este că toţi deputaţii jurişti aşteaptă să studieze dosarul, pentru că aceasta este procedura.

„Noi nu ne putem pronunţa pe temeinicie, ci numai din punct de vedere juridic vedem ce probe sunt la dosar, dacă sunt probe şi ce conţine acel dosar. Probabil, trebuie să ai ceva acolo ca să ceri arestarea preventivă, ca să încuviinţezi arestarea însemnă că este o faptă deoasebit de gravă care este de o periculozitate aparte”, a adăugat Nica.

El a spus că lucrările comisiei şi votul în privinţa acestei cereri a Ministerului Justiţiei vor fi secrete.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis marţi cererea şi referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a solicita Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD Vlad Alexandru Cosma, acuzat de trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA, cererea de încuviinţare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputatul Vlad Alexandru Cosma, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă (trei acte materiale) şi urmărirea penală faţă de Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă (trei acte materiale). În acelaşi dosar este implicat şi directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
LIVE / David Popovici, finala de 200 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră înoată pentru AUR românul și cum poți vedea la TV
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Cadavrul tânărului britanic dispărut anul trecut în noiembrie în Munții Bucegi, găsit de doi ciobani. Geroge Smyth avea doar 18 ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat