Relu Fenechiu nu mai este oficial deputat. Comisia juridică a luat act de vacantarea postului

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a luat act miercuri de încetarea mandatului de deputat al lui Relu Fenechiu şi va întocmi un raport, iar plenul Camerei Deputaţilor va vota vacantarea postului, transmite Agerpres.
Romania TV
12 feb. 2014, 11:15
Relu Fenechiu nu mai este oficial deputat. Comisia juridică a luat act de vacantarea postului

Potrivit Legii 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, calitatea de deputat sau senator încetează în cazul pierderii drepturilor electorale la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune acest lucru. Preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau senator.

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv pe 30 ianuarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul ‘Transformatorul’.

Completul de cinci judecători, condus de Livia Stanciu, a respins recursul lui Relu Fenechiu şi a menţinut pedeapsa de 5 ani dată anterior de un alt complet de la instanţa supremă.

Lui Relu Fenechiu i s-a interzis exercitarea unor drepturi civile pe o perioadă de cinci ani după detenţie.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Mirel Rădoi la FCSB: mesajul surprinzător pe care l-a trimis după FCSB – UTA 1-0. „E fanatic”. Exclusiv
Capital.ro
Bani în plus în România pentru unii pensionari în martie. Sumele pot include și plăți retroactive după recalculare
Playtech.ro
Trucul curățătoriilor chimice pentru spălarea cămășilor albe. Aşa rămân ca noi luni de zile
Adevarul
Planul secret al lui Hitler care a salvat România de la dezmembrare și dispariție. Cum a manevrat dictatorul nazist destinul țării noastre
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Buget uriaș pentru echipa din SuperLiga care a pierdut ultimele cinci meciuri la rând! Cine e arătat cu degetul pentru forma modestă: ”Sunt bani mulți acolo”
MediaFlux
Marte trigon Jupiter pe 21 martie 2026. Trei zodii care vor fi lovite de Cupidon în această perioadă
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj