De ce să nu dormi niciodată cu telefonul mobil în aceeași cameră cu tine

Cu toții am pățit să ne trezim în mijlocul nopții, să întindem mâna după telefon ca să vedem cât este ceasul (asta pe la 3 dimineața) și să vedem că avem o notificare. Înainte ca să îți dai seama ce faci, intri să verifici mailul și contul pe Facebook. Să mai dormi după asta? Nici vorbă.
Romania TV
12 feb. 2014, 13:24
De ce să nu dormi niciodată cu telefonul mobil în aceeași cameră cu tine

O soluție care nu costă mult este să îți cumperi un ceas cu alarmă și să îți lași telefonul în altă cameră. Degeaba îți pui telefonul pe silent pentru că tentația de a-l folosi în timpul nopții tot va fi puternică. Cercetătorii spun că acest lucru echivalează cu băutul unei căni de espresso.

Dr. David M. Claman, director al Centrul Tulburărilor de Somn din cadrul centului medical al Universității din San Francisco susține că „este un drum foarte scurt de la a lua telefonul pentru a vedea ora până la a verifica mailul și a sta treaz din cauza grijilor. Dacă te trezești în timpul nopții și îți verifici telefonul, sigur vei ajunge să te neliniștești din cauza vreunul factor, ceea ce îți va face corpul să se încordeze”.

După asta, totul s-a terminat. Te vei foi și te vei gândi la un mail, mesaj sau la o ședință pe care o ai în 6 ore.

Dr. Claman susține că smartphone-urile sunt motivul pentru care unii dintre pacienții lui s-au plâns de probleme legate de somn. „În cazul pacienților mei de 20-30 de ani, telefonul este unul dintre motivele apariției insomniei”, spune el.

Anumite cercetări de lungă durată din Marea Britanie și Finlanda au arătat că stresul este unul dintre factorii ce au dus la creșterea cazurilor de insomnie în ultimul deceniu.

Este ușor de înțeles de ce preferăm smartphone-ul. Mulți utilizatori au ajuns să utilizeze comenzile vocale și ce este mai ușor decât să-i poruncești telefonului să te trezească la ora 07:00 și el să execute? Producătorii de telefoane sunt cei care pun bazele trendurilor în acest domeniu și au tot interesul ca tot mai mulți utilizatori să-și folosească smartphone-urilor drept alarme.

Acest lucru vine în contradicție cu ceea ce numeroase cercetări au dovedit și anume că orice timp de tip de ecran pe lângă noi ne va împiedica să dormim. În 2012, Consiliul de Știință și Sănătate Publică din cadrul Asociației Medicale Americane preciza că „expunerea la o cantitate mare de lumină în timpul nopții, inclusiv cea produsă de aparatele electronice, pot să îți deranjeze somnul și să agraveze tulburările de somn.”

Citeşte mai mult pe fabuloase.ro

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Momentul care a devenit viral: cum au apărut Erling Haaland și Zlatan Ibrahimovic? ”Puterea stă în păr”
Capital.ro
România este deja tratată ca o țară „junk”. Avertismentul lui Radu Georgescu pentru economie: Clasamentul e jenant pentru Guvern
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Înghețată de la Lidl, retrasă de pe piață! Ce s-a găsit în produs. Avertisment pentru cei care au cumpărat
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?