CNSAS a publicat două noi dosare ale preşedintelui Traian Băsescu. Vezi ce scria Securităţii

CNSAS a făcut public joi un nou raport privind relaţiile lui Traian Băsescu cu Securitatea, la sesizarea unui jurnalist asupra unei posibile colaborări a lui Traian Băsescu cu acest organism. CNSAS a reconfirmat faptul că preşedintele României nu a colaborat cu Securitatea. Informaţiile din cele două dosare vizează activitatea lui Băsescu la Anvers ca reprezentant al NAVROM, referindu-se inclusiv la o tentativă de mituire a sa.
Romania TV
13 feb. 2014, 07:29
CNSAS a publicat două noi dosare ale preşedintelui Traian Băsescu. Vezi ce scria Securităţii

Noile documente sunt rapoarte profesionale transmise de Traian Băsescu, în calitate de reprezentant NAVROM, privind activitatea sa la Anvers.

În dosarul cu nr. I 375.988, Traian Băsescu prezintă detaliat negocierile pe care le-a purtat cu un furnizor al companiei NAVROM, o oarecare firmă G, care dorea să-şi păstreze exclusivitatea privind furnizarea anumitor piese pentru navele româneşti, în condiţiile în care compania românească dorea să îşi lărgească reţeaua de furnizori pentru că firma G cerea sume foarte mari pentru piesele de schimb, dar ţigările, băutura şi alimentele pentru echipaje erau furnizate la preţuri mici.

Pe de altă parte, NAVROM era într-o situaţie delicată pentru că avea datorii de 7.000.000 de franci belgieni, iar firma G era printre puţinele companii care aveau echipamente necesare unor nave sub pavilion românesc. În aceste condiţii, Traian Băsescu a purtat o serie de negocieri cu reprezentantul furnizorului în mai 1988, Băsescu informând Securitatea că i s-a oferit mită.

„Domnul „R” mi-a oferit ca „sprijin total dezinteresat” suma de 30.000 franci belgieni pe care i-am refuzat în modul cel mai politicos, precum şi posibilitatea de a apela la firma „G”, dacă doresc să înlocuiesc mobilierul din locuinţa închiriată, cu un mobilier nou, mai funcţional şi mai modern. L-am ‘asigurat’ că voi apela la el dacă voi dori să schimb mobilierul (Vă informez că în mod cert nu voi simţi această nevoie)”, scria Băsescu în 1988.

În pofida tentativei de mituire, actualul preşedinte recomanda totuşi păstrarea unor legături cu firma G. „Nu apreciez necesară o eliminare brutală a firmei G din relaţiile cu NAVROM. Consider că tactica adecvată pentru această firmă este menţinerea sa la periferia relaţiilor noastre de afaceri în Anvers, astfel ca la momentul potrivit să putem negocia eficient reducerea preţurilor la piesele şi materialele stocate de această firmă şi care ne sunt necesare”, susţinea Traian Băsescu.

În al doilea dosar de la CNSAS, cu nr. D 16596, se află un raport al lui Traian Băsescu privind negocierile comerciale privind o linie navală deschisă în 1989 de către NAVROM.

Potrivit OUG 24/2008, calitatea de colaborator ale Securităţii nu poate fi reţinută decât în privinţa persoanelor care au furnizat informaţii „prin care denunţau activităţi sau atitudini potrivinice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

CNSAS a constatat că informările pe care le făcea Traian Băsescu nu au vizat decât aspecte economice şi comerciale legate de activitatea sa la Bruxelles, deci nu-i poate fi atribuită calitatea colaborator al Securităţii ca poliţie politică. „În cazul de faţă se constată neîndeplinirea condiţiilor necesare pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii”, se arată în decizia CNSAS. Aceasta este a patra decizie de necolaborarea care-l vizează pe preşedintele Băsescu, după cele din 2002, 2004 şi 2006.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Ce să pui la rădăcina roșiilor în luna iulie dacă vrei să crească mai mari și gustoase. Trucul pe care doar fermierii cu experiență îl cunosc
Capital.ro
Taxă pentru șoferi. Se achită până la 1.000 lei/an. Plata se face online sau la ghișeele primăriei
Playtech.ro
Succesiune teren intravilan fără act de proprietate. Cum se rezolvă problema legal
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Soarele își revarsă furia. Pământul e în mare pericol
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Bucureștenii rămân fără apă începând cu 17 iunie 2025! Care este Sectorul vizat
Cancan.ro
Mariana Moculescu, scene șocante în garsonieră: a cerut ordin de protecție: 'Era beat criță și trăgea de mine'
Playsport.ro
Actul obligatoriu pe care trebuie să îl ai neapărat la tine dacă pleci în vacanță cu o mașină care...
Capital.ro
România a pierdut cel mai iubit actor. A fost o figură emblematică a scenei românești. Nu va fi uitat niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Sute de mii de români primesc banii din 16 iunie. Banii intră în cont sau prin mandat poștal
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat