Ponta: Guvernul va trimite Preşedinţiei acordul cu FMI spre aprobare. Băsescu mi-a spus că anunţă el

Premierul Victor Ponta a anunţat că a avut o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu legat de acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Mediafax. Mai mult, premierul a spus că Guvernul îi va transmite documentul spre aprobare, şeful statului spunându-i că se va pronunţa el pe această temă.
Romania TV
14 feb. 2014, 18:17
Ponta: Guvernul va trimite Preşedinţiei acordul cu FMI spre aprobare. Băsescu mi-a spus că anunţă el

„Am vorbit cu preşedintele, dar mi-a cerut să nu mai anunţ eu ce am decis, că va anunţa domnia sa (…) L-am asigurat că nu există în memorandum nimic despre creditul fiscal pentru ratele la bănci”, a precizat premierul.

El a precizat că Guvernul va aproba, miercuri, scrisoarea de intenţie şi va transmite documentul spre Preşedinţie, pentru aprobare.

La începutul acestei săptămâni, premierul Victor Ponta a anunţat că a avut, joi seara, o discuţie telefonică cu preşedintele Traian Băsescu, în care şeful statului i-a comunicat că nu doreşte, în continuare, să semneze acordul cu FMI astfel că acest acord nu este, operaţional, în vigoare, dar România îşi va îndeplini angajamentele.

El a precizat din nou că acciza suplimentară de 7 eurocenţi va fi introdusă la carburanţi, din aprilie.
Băsescu afirmase, la întâlnirea cu delegaţia FMI, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.

Premierul Victor Ponta declara, în 4 februarie, că nu a avut niciun dialog cu preşedintele Băsescu legat de memorandumul cu FMI şi nici nu există vreo garanţie că acesta va semna documentul, amintind că, potrivit procedurii legale, memorandumul nu poate intra în board-ul Fondului fără un mandat din partea preşedintelui.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care preşedintele nu va semna acest document, şeful Guvernului afirma: „Nu se va întâmpla nimic, pentru că există foarte clar angajamentul Guvernului şi al majorităţii parlamentare de a păstra stabilitatea macroeconomică a României. Singurul efect va fi acela că, probabil, nu vom mai beneficia de acel top-up de 10% la cofinanţare, ne lăsau să punem cofinanţarea din fonduri europene de 95% şi, aşa, o să rămână la 85%”.

Întrebat dacă va avea, totuşi, un dialog cu preşedintele pe această temă, Ponta a răspuns că un dialog poate fi oricând doreşte şeful statului, dar că în ultimul timp acesta este „cam incapabil” de dialog.

În 3 februarie, la finalul discuţiilor cu FMI, premierul anunţa că acciza de 7 eurocenţi va fi introdusă din aprilie la benzină şi motorină, iar preşedintele Traian Băsescu va semna documentele pentru ca acordul cu FMI să redevină operaţional, deoarece memorandumul nu va include această măsură.

El adăuga că nu a discutat cu preşedintele, dar că se bazează inclusiv pe declaraţiile anterioare în acest sens ale acestuia.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Gafă uriașă înainte de finala Cupei României. Cum a ratat Universitatea Craiova participarea într-una dintre cele mai tari competiții europene, eroarea din 1983 de care puțini știu
Capital.ro
Lege la bloc. Obligație clară pentru proprietari. Se obține autorizație pentru bucătărie. Lipsa documentelor duce la sancțiuni
Playtech.ro
Cât câștigă un polițist în România în funcție de vechime. Sindicatul Europol critică noua lege a salarizării
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Horoscop 13 mai. Începe un nou capitol important pentru nativi. Zodiile care azi vor avea de câștigat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi