Un videoclip al Rihannei, INTERZIS din cauza anumitor scene VIDEO

Videoclipul piesei "S&M", a cântăreţei Rihanna, care are aproximativ 49 de milioane de vizualizări pe platforma online YouTube, ar putea fi interzis, deoarece ar încălca drepturile de autor, un fotograf german susţinând că unele scene în care apare artista sunt copiate din fotografiile sale.
Alina Costache
15 feb. 2014, 15:03
Un videoclip al Rihannei, INTERZIS din cauza anumitor scene VIDEO

Philipp Paulus, un fotograf german în vârstă de 22 de ani, susţine că anumite scene din videoclip au la bază felul în care au fost realizate fotografiile din seria „Paperworld”, care îi aparţine, informează dailymail.co.uk. Una dintre fotografiile lui Paulus o înfăţisează pe o femeie îmbrăcată în rochie roşie, prinsă de un perete într-un ambalaj de plastic susţinut de benzi negre în forma literei X, scrie Mediafax.

În videoclipul Rihannei, produs de casa ei de discuri, Universal Music, cântăreaţa apare într-o imagine asemănătoare.

„Este şocant că o companie ca Universal Music, care îşi bazează cifra de afaceri pe proprietatea intelectuală, copiază proprietatea intelectuală fără autorizaţie şi fără respect„, a spus Paulus, care se luptă pentru cazul său într-un tribunal din Stuttgart, Germania.

Avocatul lui Paulus, specialistul în drepturi de autor Philip Jakober, a precizat că Universal Music Group a recunoscut, cu ceva timp în urmă, că există anumite asemănări, dar nu a prezentat nicio ofertă pertinentă pentru a rezolva problema, astfel încât acest caz a ajuns în instanţă.

În 2011, Paulus a început acţiunea legală, la puţin timp după ce un alt fotograf a acuzat-o pe Rihanna că i-a furat ideea pentru videoclipul „S&M”.

Cunoscutul fotograf american David LaChapelle susţinea, în documentele depuse la Curtea Federală din Manhattan, New York, că anumite scene din videoclipul „S&M” erau „derivate direct şi asemănătoare în mod substanţial” cu opt dintre fotografiile sale.

Dacă Paulus câştigă acest caz, Universal Music s-ar putea confrunta, printre altele, cu interzicerea videoclipului nu doar pe YouTube, dar şi pe posturile de televiziune din întreaga lume.

Într-un interviu anterior, Paulus a declarat că este surprins că Rihanna nu este mai originală în munca sa.

Rihanna şi-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single devenit nr.1 a fost piesa „S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: „Umbrella”, „Take a Bow” şi „Disturbia”. Înainte de „Loud”, din 2010, cântăreaţa a lansat albumul „Rated R”, în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt „Talk That Talk” (2011) şi „Unapologetic” (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu şase premii Grammy.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT