Ponta vrea să mute STS sub control parlamentar şi serviciul de 112 la Interne

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Uniunea Social Democrată susţine ideea deputatului Varujan Pambuccian ca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) să treacă sub control parlamentar.
Romania TV
17 feb. 2014, 15:30
Ponta vrea să mute STS sub control parlamentar şi serviciul de 112 la Interne

„Am avut o discuţie la iniţiativa liderului de grup, domnul Pambuccian, într-un domeniu pe care îl cunoaşte foarte bine şi în care poate da sfaturi bune, şi anume cel al telecomunicaţiilor. Domnul Pambuccian mi-a propus în numele grupului ca la proiectul de lege privind STS să încercăm să găsim în Parlament o formulă chiar mai bună decât cea propusă de Guvern, şi anume serviciul 112 care peste tot în Europa este la Ministerul de Interne să treacă la Ministerul de Interne, iar STS să fie sub control parlamentar. Din punctul de vedere al Uniunii Social Democrate, pentru că ştiam de acest proiect şi l-am discutat astăzi şi cu ceilalţi colegi, cred că o idee chiar mai bună decât a Guvernului şi împreună, în Parlament, vom încerca să mergem pe această formulă”, a spus Ponta la finalul unei întâlniri cu grupul parlamentar al reprezentanţilor minorităţilor naţionale.

Premierul a precizat că îi va consulta şi pe liberali, dar şi pe reprezentanţii celorlalte grupuri parlamentare în legătură cu această propunere, astfel încât soluţia să fie una europeană şi cât mai puţin disputată politic.

„Legat de 112 este o soluţie absolut europeană (…), iar legat de un serviciu ca STS, la fel ca SRI, la fel ca SIE, sub control parlamentar în mod sigur e modul de organizare care să asigure cât mai multă imparţialitate şi transparenţă. (…) Domnul Pambuccian mi-a spus că va lucra împreună cu ceilalţi parlamentari de profil la amendamente la proiectul de lege al Guvernului şi am spus că grupurile noastre parlamentare susţin o modificare a proiectului în acest sens”, a adăugat Ponta.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cele mai tari glume după ce Ianis Hagi a fost lăsat în afara lotului la meciul România – Bosnia. Foto
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Cât este indemnizația de șomaj în 2026 și cât timp o poți primi. Peste 5.400 de șomeri erau înregistrați în București la finalul verii
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte