Proiectul inedit care a reuşit să crească promovabilitatea unor licee la Bacalaureat. Care este secretul

Un proiect inedit, "Zburd - Educaţie prin coaching" a reuşit să crească promovabilitatea unor licee tehnologice la Bacalaureat de 2-3 ori. Filmul "Ba se poate!", în regia lui Tedy Necula, aduce în prim plan povestea de succes a acestor licee, care, în plus, au găsit şi soluţii pentru reducerea absenteismului şi rezolvarea problemelor legate de violenţă.
Cristina Dinu
25 feb. 2014, 06:47
Proiectul inedit care a reuşit să crească promovabilitatea unor licee la Bacalaureat. Care este secretul

„‘Zburd – Educaţie prin coaching’ demonstrează că lucrul în echipă – profesori, elevi și părinți – aduce rezultate excepționale, chiar și în cazul în care mare parte dintre elevi provin din medii defavorizate. Filmul va inspira și alte școli să aplice acest lucru, astfel încât școala să devină un loc unde toți cei implicați să vină cu drag pentru că este școala lor”, a declarat Simona David Crisbășanu, inițiatoarea proiectului și producătoarea filmului.

Proiectul pilot a fost derulat de Asociaţia ROI în perioada 2012-2013 în cinci licee tehnologice din Sibiu, Braşov, Iaşi, Câmpulung Muscel și Bucureşti. „Antrenori” voluntari au lucrat timp de aproape doi ani și au format în fiecare liceu câte o echipă-nucleu din care fac parte profesori, elevi și părinți. Membrii echipei au fost încurajați să stabilească obiective, să găsească soluții la diferitele situații cu care se confrunta școala lor și să treacă la acțiune.

„Am vizitat cele 5 licee și am văzut cât de mare este diferența între elevii care s-au implicat în proiect și ceilalți. Elevii care s-au implicat comunică cu o mai mare ușurință și au mai mare încredere în ei înșiși”, a explicat Tedy Necula, regizorul filmului.

În prezent, Asociația ROI derulează o campanie de strângere de fonduri pe platforma www.potsieu.ro pentru a acoperi costurile de producție și promovare a filmului, unde orice persoană poate contribui. Realizarea filmului a fost sprijinită până acum de peste 2.000 de persoane care au participat la vizionarea acestuia în cinematrografe din țară sau au contribuit prin donatii online.

Lansarea oficială a filmului a avut loc miercuri, 12 februarie, la Cinema Elvira Popescu. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, reprezentanţi ai ONG-urilor active în domeniul educaţiei, dar şi ai mediului de business. La finalul vizionării, echipa de antrenori voluntari, coordonată de Oana Stoianovici și Ana-Maria Alexandru, a fost aplaudată la scenă deschisă de cei peste 200 de participanți.

Elevii, profesorii şi parinții sunt aşteptati la cinematograful Elvira Popescu, unde în perioada februarie-martie vor exista proiecţii ale filmului Ba se poate!. Pentru program şi detalii cu privire la înscrierea pentru vizionări, accesaţi www.zburd.ro.

Inițiativa Zburd – Educaţie prin coaching a fost implementată de Asociația ROI (www.aroi.ro), în parteneriat cu Asociația Română pentru Coaching, Leadership in International Management și Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, cu susținerea Ministerului Educației Naționale. Din 2014, proiectul „Zburd-Educație prin coaching” va fi aplicat în cadrul programului Adoptă un liceu (www.adoptaunliceu.ro) , inițiat împreună cu alte organizații neguvernamentale cu expertiză în educație.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Gheorghe Dincă a ajuns pe mâinile medicilor! Ce a pățit monstrul din Caracal, în penitenciar
Fanatik.ro
La câteva zile după ce și-a anunțat retragerea din tenis, Sorana Cîrstea face dezvăluiri neașteptate: ”A fost o relație de dragoste-ură”
Capital.ro
EXCLUSIV Dan Andronic și Victor Ciutacu, despre Călin Georgescu și cum arată jocul nervilor din jurul mișcării suveraniste
Playtech.ro
„Ți-am zis” vs. „Ți-am spus”. Una dintre variante este greşită, poţi ghici care?
Adevarul
Încrederea ucrainenilor în Zelenski este în scădere. Doar aproximativ 20% ar vota pentru actualul președinte, arată un nou sondaj
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Industria în care are loc un val de concedieri. Sute de angajați rămân fără loc de muncă în brag de sărbători
iamsport.ro
FCSB a câștigat lupta cu Rapid: internaționalul român, la un pas de a semna cu campioana! Finanțatorul a anunțat: ”Aproape am bătut palma”
MediaFlux
Modificări la pensie din 2026. Modul de calcul pentru vechimea în muncă se schimbă complet
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Matematica devine joacă: 5 jocuri care fac cifrele prietenoase