FMI merge astăzi la BNR

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale continuă, vineri, discuţiile din cadrul celei de-a patra misiuni de evaluare a Acordului Stand-by de tip preventiv cu România.
Romania TV
27 ian. 2012, 07:17
FMI merge astăzi la BNR

Şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, ar urma să se întâlnească, la Banca Naţională, cu guvernatorul Mugur Isărescu, după o rundă de discuţii tehnice între experţii Fondului cu specialişti din principalele direcţii din BNR

Joi, delegaţia FMI s-a întâlnit cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, cu care a discutat situaţia încasărilor bugetare, iar în cursul după-amiezii a avut loc o întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

Pe agenda discuţiilor cu conducerea Ministerului Finanţelor Publice au figurat subiecte privind execuţia bugetară pe anul 2011, revizuirea prognozei de creştere economică pe 2011, de la 1,5% – nivelul pe care a fost fundamentat bugetul, la 2-2,5%, precum şi revizuirea în scădere a prognozei de creştere economică pentru 2012, de la nivelul de 1,8%, din cauza înrăutăţirii contextului extern.

Misiunea FMI, care se va afla la Bucureşti până pe 6 februarie, va avea întâlniri cu autorităţile române, reprezentanţi ai partidelor politice, ai sindicatelor, mediului de afaceri, băncilor şi societăţii civile.

Misiunea anterioară a delegaţiei comune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a avut loc în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2011, pentru a treia evaluare a politicilor bugetare în cadrul acordului stand-by de tip preventiv cu România.

La încheierea evaluării de la finele anului trecut, şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a apreciat că autorităţile au reuşit să îndeplinească toate condiţionalităţile cerute de Fond şi se află în parametri stabiliţi cu acesta.

Acordul Stand-By dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.

Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială.

Fiind vorba despre un acord de tip preventiv, banii de la FMI pot fi traşi numai în cazul unei situaţii excepţionale, cum ar fi un atac speculativ asupra leului, declanşat de o criză în regiune, concretizat printr-o pierdere masivă de rezerve şi de încredere, sau în cazul în care Trezoreria eşuează, în două – trei rânduri, să se finanţeze la costuri acceptabile.

Toată suma, de 3,6 miliarde euro, pe care Fondul o va pune la dispoziţia României prin noul acord de tip preventiv, va fi destinată Băncii Naţionale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
De ce nu a fost convocat, de fapt Opruț la națională? Andrei Nicolescu nu a ezitat
Capital.ro
Scandal la procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra. Susținătorii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul candidat a cerut să plece
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România