FOTOGRAFIA care a impresionat o lume întreagă: MARWAN, sirianul de 4 ani care a TRAVERSAT SINGUR DEŞERTUL

Trăgând o plasă de plastic aproape cât el de mare, cu câteva obiecte în ea, Marwan, un băieţel sirian în vârstă de numai 4 ani, a reuşit să traverseze singur pustiul şi să ajungă în Iordania. 
Sânziana Stancu
17 feb. 2014, 20:09
FOTOGRAFIA care a impresionat o lume întreagă: MARWAN, sirianul de 4 ani care a TRAVERSAT SINGUR DEŞERTUL

În Iordania, a fost ajutat de către funcţionarii Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, care l-au luat de la graniţă.

Băieţelul fusese separat, nu se ştie prin ce împrejurare, de părinţii săi din Siria, în timp ce încercau să părăsească această ţară. Văzându-se singur în deşert, l-a străbătut singur, cu o pungă cu câteva lucruşoare în ea.

Cazul lui Marwan nu este singular. Sute de mii de copii care au fost nevoiţi să părăsească Siria din cauza războiului civil.

O călătorie prin deşert poate dura între o zi şi câteva săptămâni. Este foarte periculos, pentru că încă se duc lupte acolo şi, în plus, este miezul iernii, când poţi să îngheţi noaptea. Călătoria este lungă şi obositoare, astfel încât face imposibil ca un băiat de 4 ani să traverseze deşertul singur. Credem că Marwan se poate să se fi pierdut de părinţii săi în timpul nopţii. Pentru moment, nu ştim alte amănunte”, a declarat Andrej Mahecic, purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.

Băieţelul a ajuns duminică noaptea la graniţa cu Iordania, în apropiere de tabăra Za’atari care adăposteşte deja 100.000 de refugiaţi sirieni, unde a fost identificat de către membrii echipelor ONU. Tot ei l-au ajutat să îşi găsească părinţii care erau îngrijoraţi de soarta lui, scrie The Mirror.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi a precizat că în situaţia lui Marwan sunt sute de mii de copii care au fost separaţi de familiile lor. „Conflictul din Siria intră în cel de-al treilea an şi deja avem câteva sute de mii de copii aflaţi într-o situaţie asemănătoare cu a lui şi, în total, peste 2,4 milioane de refugiaţi”, a mai spus Mahecic, adăugând că, „din păcate, există mulţi Marwani aici”.

Pentru că acestor copii le lipseşte educaţia, de care nu au mai avut parte, responsabilii ONU îi numesc pe aceştia „generaţia pierdută a Siriei”. Agenţia ONU estimează că există circa 425.000 de copii sirieni cu vârste sub 5 ani care au fost separaţi de părinţii lor. Până acum, au reuşit să identifice aproximativ 8.000 dintre ei, iar lui Marwan i-au găsit familia.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ultimele lovituri de milioane de euro pe care le-a dat Pescobar. „Vagoane de caracatiță”. Exclusiv
Capital.ro
Bani înainte de Paște pentru pensionari. Vor primi între 600 și 1.000 de lei. Florin Manole: Sunt 2,8 milioane de pensionari vizați
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
ANM a reactualizat prognoza meteo pentru luna aprilie. Unde lovesc ploile de Paște
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj