PNL: Îi cerem lui Zgonea să reia activitatea comisiei de cod electoral

Senatorul PNL Puiu Haşotti a făcut marţi, în plenul Senatului, un apel către preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să reia activitatea comisiei de cod electoral, care nu s-a întrunit niciodată, şi să dezbată toate legile electorale, inclusiv privind alegerea Parlamentului, potrivit Mediafax.
Romania TV
18 feb. 2014, 13:07
PNL: Îi cerem lui Zgonea să reia activitatea comisiei de cod electoral

Apelul senatorului liberal a venit în contextul dezbaterii, în plen, a unei propuneri legislative a mai multor parlamentari PNL, de revenire la alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi de eliminare a votului uninominal pentru preşedinţii de Consilii Judeţene, şi alegerea lor, prin vot indirect, dintre membrii Consiliului Judeţean.

Senatorul PNL Puiu Haşotti a declarat, în cadrul dezbaterilor la această iniţiativă, că Parlamentul trebuie să dea un semnal politic, precizând că, în urmă cu un an, în Parlament s-a înfiinţat o comisie de cod electoral, condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

„Din păcate, şi nu vreau să fac un proces de intenţie, nu vreau să fac vreo acuzaţie, nu ştiu dacă e vina cuiva, dar această comisie nu a fost întrunită nici măcar o singură dată”, a spus Haşotti.

El a mai spus că în 2005 a explodat pe piaţa publică „o discuţie care a făcut enorm de mult rău” vieţii politice din România, şi anume alegerea prin vot uninominal a Parlamentului” , care „a creat şi nişte confuzii inimaginabile”, inclusiv „iluzia, pentru mulţi dintre parlamentari, că au fost aleşi de cetăţeni”.
Potrivit senatorului PNL, prin votarea acestei iniţiative legislative, Senatul ar trebui să transmită un mesaj politic către colegii deputaţi, astfel încât această comisie de cod electoral să discute la pachet toate legile electorale şi să îşi reia, astfel, activitatea.

Propunerea legislativă semnată de parlamentarii PNL are ca obiect de reglementare regândirea legislaţiei electorale, în sensul revenirii la principiul alegerii primarilor în două tururi, dacă niciunul din candidaţi nu obţine, în primul tur, peste 50% din voturile valabil exprimate.

În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri.
Iniţiatorii propun şi revenirea la modalitatea de alegere a preşedintelui Consiliului Judeţean prin vot indirect, dintre membrii consiliului judeţean aleşi, şi nu prin vot uninominal.

Propunerea legislativă a primit un raport de respingere atât din partea Comisiei juridice, cât şi din partea Comisiei de administraţie publică din Senat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte