ÎCCJ: Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, va fi cercetat în continuare în libertate, sub control judiciar

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, va fi cercetat în continuare în libertate, sub control judiciar, a decis definitiv, marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Romania TV
18 feb. 2014, 16:35
ÎCCJ: Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, va fi cercetat în continuare în libertate, sub control judiciar

Prin respingerea contestaţiei, judecătorii au menţinut decizia din 12 februarie a unui magistrat tot de la instanţa supremă, prin care a fost respinsă cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Mircea Cosma, acesta fiind cercetat penal pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

De asemenea, judecătorii au menţinut arestul la domiciliu pentru 30 de zile în cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova.

Decizia este definitivă.

Potrivit DNA, în perioada 2012- 2013, deputatul Vlad Cosma (fiul lui Mircea Cosma) şi omul de afaceri Răzvan Alexe au pretins şi au primit de la reprezentanţi ai unor societăţi comerciale – denunţători în cauză – importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăţi comerciale, controlate de Răzvan Alexe.

Sumele de bani au fost pretinse de cei doi în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul CJ Prahova – preşedintele Consiliului, Mircea Cosma, şi Daniel Alixandrescu, director al Direcţiei Patrimoniu -, astfel încât societăţile respective să obţină de la CJ Prahova lucrări şi servicii curente de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, supraevaluate şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate, în temeiul unor contracte anterioare.

Anchetatorii susţin că Mircea Cosma a primit de la omul de afaceri Răzvan Alexe mai multe sume de bani cerute de la Dumitru Ion (administrator la SC Star T&D SRL Blejoi), Palada Costin Gimi (director la SC Cast SRL Băneşti) şi Onea Nicolae (administrator la SC Coni SRL Măneşti), şi anume, 10% (în cuantum total de 1.890.064 lei) din contravaloarea lucrărilor contractate de la CJ Prahova de firmele menţionate.

În schimbul acestor sume, Mircea Cosma urma să faciliteze, în urma derulării unor proceduri de achiziţie publică cu nerespectarea dispoziţiilor legale, încheierea contractelor cu societăţile respective şi decontarea cu prioritate a sumelor solicitate la plată, ceea ce a avut ca rezultat prejudicierea bugetului judeţului Prahova cu suma de 6.137.314 lei.

La rândul său, Daniel Alixandrescu este acuzat că, în calitate de director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice, a primit de la Răzvan Alexe suma totală de 130.000 lei pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu rezultate din fişa postului şi a favoriza SC Star T&D SRL Blejoi, SC Cast SRL Băneşti şi SC Coni SRL Măneşti în obţinerea de la CJ Prahova a lucrărilor ‘Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova’, ‘Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice/plombe’ şi ,’Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 – 2013′, respectiv decontarea sumelor solicitate la plată, ceea ce a avut ca rezultat prejudicierea bugetului judeţului Prahova cu suma de 6.077.273 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ce cadou a primit Teodora Stoica de la Gigi Becali: „Ce e asta? E o greșeală?”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Prețurile produselor românești în SUA îi surprind pe cei de acasă. Cât costă zacusca, mălaiul și dulciurile
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Rusia, cereri șocante pentru Europa! Șase țări, unele membre NATO, afectateâ. Moldova, pe listă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România