DRAGOBETE, sărbătoarea iubirii la români: Cele mai frumoase tradiţii şi obiceiuri

Dragobetele mai poartă şi numele de „Cap de primăvară” şi este o sărbătoare specifică a zonei de sud a ţării – Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea. Obieciul marchează începutul primăverii, renaşterea naturii şi a dragostei.

Profesorul Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”.

Dragobetele mai este descris şi drept o „făptură mitică”, „un tânăr voinic, frumos şi bun”. Potrivit legendelor, Dragobetele era fiul Babei Dochia,  „o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”. El era considerat zeul dragostei şi al bunei dispoziţii, iar de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii, fiind considerat protectorul şi aducătorul iubirii.

Dragobetele mai poate fi întâlnit în cultura populară şi sub numele de Dragomir, cunoscut ca un cioban care o însoţeşte pe Baba Dochia în călătoriile prin munţi. El era considerat un simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea „înnoirea firii” şi oamenii se pregăteau de primăvară.

Alte articole

Venus retrograd în Berbec. Patru zodii pot redescoperi iubirea în martie 2025

Horoscop 24 februarie-2 martie 2025. Zodiile protejate de Dumnezeu în această săptămână. Unii nativi își schimbă viața radical după Dragobete

O altă legendă vorbeşte despre Dragobetele transformat de Maica Domnului în planta Năvalnic, după ce acesta ar fi încercat să „îi încurce cărările”.

Ovidiu Focșa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate și de renașterea naturii.(…) Aceasta sărbătoare marca revigorarea naturii și nu numai, ci și a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetației, a vieții în creștere, o data cu trecerea la anotimpul de primăvara durata zilei creștea, în contrapondere cu noaptea care descrește, ca dovada și zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetația dar și oamenii se puneau în acord cu natura, era o nunta a naturii, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrală a sărbătorii”.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat „zânul dragostei”, zeitate ce îi ocroteşte şi le poartă noroc îndrăgostiţilor. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce ‘se logodesc’ în această zi.

Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: „Dragobetele sărută fetele!”.

Credinţele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul.

Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste.

Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor.

De Dragobete, nu ai voie să plângi, întrucât se spune că lacrimile care curg în această zi aduc necazuri şi supărări în lunile următoare.