Teoria HALUCINANTĂ a unui savant: Trăim într-o „gaură neagră”

Găurile negre sunt cele mai stranii fenomene din spaţiu şi fizicienii recunosc că încă nu pot şti exact ce se întâmplă în interiorul lor. Există multe teorii, iar una din ele susţine că în interiorul acestora ar putea exista civilizaţii foarte avansate. Mai mult, afirmă un fizician, chiar şi universul nostru s-ar afla, de fapt, într-o uriaşă gaură neagră.
Alina Costache
21 feb. 2014, 14:11
Teoria HALUCINANTĂ a unui savant: Trăim într-o

Fizicianul Nikodem Poplawski, de la Universitatea din New Haven, crede că dacă am cădea într-o gaură neagră, particulele noastre ar ajunge într-un univers paralel.

El, asemeni altor teoreticieni, susţine că o gaură neagră nu este ceva infinit de dens şi de mic, cum presupunea Albert Einstein, ci este ceva finit.

Teoria lui Poplawski se bazează pe ipoteza că înainte de Big Bang a existat ceva, o „sămânţă” de materie foarte densă, care s-a format în interiorul unei găuri negre.

Era probabil de trilioane de ori mai mică decât orice particulă cunoscută de oameni, precizează Michael Finkel, de la National Geographic.

Această minusculă particulă a avut suficientă energie ca să dea naştere întregului univers pe care îl cunoastem noi. Totul s-ar fi întâmplat, deci, în interiorul unei găuri negre.O gaură neagră se formează atunci când o stea uriaşă rămâne fără combustibil şi se prăbuşeşte în interiorul ei. Atunci se produce o supernovă, care aruncă în spaţiu o parte din materia stelei. Apoi, gravitaţia acestei „stele moarte” este atât de puternică încât atrage orice formă de materie şi nici lumina nu poate scăpa.

Găurile negre sunt o poartă între două universuri paralele, crede Poplawski. Şi alţi fizicieni susţin această teorie.

Cosmologul rus Viaceslav Dokuchaev, de la Institutul de Cercetare Nucleară din Moscova, crede chiar că în interiorul găurilor negre pot exista civilizaţii avansate, superioare nouă. El şi-a prezentat teoria în 2011.

Dokuchaev spune că dincolo de punctul fără întoarcere, unde timpul şi spaţiul se unesc, în interiorul găurii negre, dincolo de orizontul Cauchy, poate exista un alt univers.

Aici au putea exista forme de viaţă şi chiar civilizaţii care ar fi cele mai avansate din univers. Asta pentru că, din cauza condiţiilor foarte dificile, civilizaţiile au fost nevoie să evolueze rapid, ca să poată supravieţui.

Dacă există asemenea civilizaţii acolo, atunci este vorba de civilizaţii de Nivelul III pe scara Kardaschev. Prin comparaţie, omenirea încearcă încă să atingă Nivelul I.

Oricât de interesantă ar fi această teorie, ea este imposibil de demonstrat practic. Nimic nu poate trece prin gaura neagră, pentru ca noi să aflăm dacă acolo există sau nu ceva.

Sursa: Daily Mail, via descopera.ro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT