Pambuccian despre ruperea USL: Este un lucru stupefiant

Liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, consideră că ruperea Uniunii Social Liberale "este un lucru stupefiant", pe care el nu şi l-ar permite faţă de electoratul pe care îl reprezintă.
Iulian Tudor
26 feb. 2014, 10:28
Pambuccian despre ruperea USL: Este un lucru stupefiant

„Nu este electoratul meu, este electoratul lor, dar eu nu mi-aş putea permite să fac aşa ceva faţă de electoratul meu, pentru că a doua oară nu ştiu cum m-aş mai duce în faţa lui. Şi mi se pare stupefiant lucrul acesta. Ce se poate spune despre acest lucru? Să faci analize aberante, cu cine o să se combine şi ce o să se întâmple. Zicem asta de 20 de ani şi rezultatul este zero. S-au combinat toţi cu toţi, rezultatul a fost zero”, a declarat miercuri Pambuccian, potrivit Agerpres.

Partidul Naţional Liberal a decis marţi seară ieşirea de la guvernare.

„Este o decizie care s-a luat cu un vot covârşitor, dar este o decizie care nu s-a luat uşor, este o decizie pe care nu ne-am dorit-o (…). Este o decizie pe care am încercat să o evităm nu prin negocieri, târguri, tergiversări, ci prin căutarea tuturor posibilităţilor, tuturor şanselor de a spera că în formula USL, împreună cu partenerii cu care ne-am angajat în faţa alegătorilor, se poate continua. Se poate continua nu cu ei sau ei cu noi, ci pe calea angajamentelor făcute pentru că toată alianţa politică pe care am construit-o, pe care am dus-o trei ani şi 20 de zile, a avut un sens atâta timp cât am putut spera că principiile, lucrurile promise oamenilor sunt urmărite şi că avem cu toţii intenţia de a le atinge”, a declarat Antonescu.

VEZI ŞI Noua majoritate USD are 292 de parlamentari din totalul de 575

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte