Ivan: PSD nu racolează parlamentari liberali. Respingem categoric această acuzaţie

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a respins vineri acuzaţiile PNL privind racolarea de parlamentari şi şi-a exprimat regretul faţă de modul în care liberalii au început 'să îşi atace foştii' colegi de guvernare, transmite Agerpres.
Romania TV
28 feb. 2014, 15:49
Ivan: PSD nu racolează parlamentari liberali. Respingem categoric această acuzaţie

‘Respingem categoric aceste acuzaţii formulate de PNL. Este absolut regretabil că foştii noştri colegi de guvernare au ajuns să lanseze astfel de atacuri. Mi se pare degradant acest mod de raportare la PSD, în condiţiile în care noi ne-am respectat întotdeauna angajamentele faţă de parteneri. Regret profund faptul că PNL îşi pierde efectiv timpul cu astfel de acuzaţii, în loc să revină la obiectivele pe care ni le-am asumat împreună încă din anul 2011. Mai mult nu avem de comentat pe acest subiect, dar cer PNL să îşi rezolve problemele interne fără să implice PSD. Nu este vina PSD dacă nu toţi liberalii văd cu ochi buni ruperea USL’, a spus Cătălin Ivan, conform unui comunicat de presă.

PNL susţine că PSD a trasat sarcina fiecărei filiale social-democrate din întreaga ţară să racoleze cel puţin un parlamentar liberal. Potrivit sursei citate, informaţiile sunt confirmate de reprezentanţi PNL care au fost contactaţi în acest sens de către liderii PSD.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?