Galaţiul va avea un elicopter SMURD. Raed Arafat a verificat condiţiile de infrastructură

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a verificat, duminică, la Galaţi, dacă sunt îndeplinite condiţiile de infrastructură pentru operarea viitorului elicopter SMURD care urmează să fie adus în judeţ cel mai probabil în luna aprilie.
Iulian Tudor
02 mart. 2014, 15:45
Galaţiul va avea un elicopter SMURD. Raed Arafat a verificat condiţiile de infrastructură

Autorităţile din Galaţi au spus că vor asigura construcţia unui hangar pentru elicopter, urmând ca locul de aterizare să fie cel folosit şi în prezent pentru diverse transporturi aeriene, respectiv heliportul de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Raed Arafat a spus că elicopterul SMURD de la Galaţi va deservi atât judeţele învecinate — Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea—, dar şi Republica Moldova, acelaşi tip de misiune transfrontalieră fiind asigurat şi cu ajutorul elicopterului SMURD care deja se află la Iaşi.

Totodată, a adăugat secretarul de stat în MAI, amplasarea unui elicopter SMURD la Galaţi va ajuta la intervenţii mai rapide pentru accidentele înregistrate pe Autostrada Soarelui.

De asemenea, a anunţat Raed Arafat, în aprilie Ministerul Sănătăţii şi MAI vor dota judeţul Cluj cu un elicopter SMURD, numărul aparatelor din ţară urmând să ajungă la zece — opt elicoptere la Mureş, Bucureşti, Arad, Iaşi, Constanţa, Craiova, Cluj şi Galaţi şi două avioane, din care unul recent donat de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Citeşte şi Un elicopter SMURD va fi adus la Iaşi. Va deservi cinci judeţe din România şi R. Moldova

„Intervenţia elicopterelor este gestionată la nivel naţional prin dispeceratele integrate — cel al Ambulanţei şi cel al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă — care deja funcţionează în majoritatea localităţilor din ţară. Şi la Galaţi, dispeceratul integrat va începe să funcţioneze, mai întâi la modul experimental, de săptămâna viitoare„, mai spus Raed Arafat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT