SUA nu vor trimite trupe în Ucraina. Cer trimiterea „imediată” de observatori OSCE

Statele Unite ale Americii nu intenționează să trimită trupe în Ucraina, a declarat luni un oficial de rang înalt din administrația de la Washington pentru agenția de presă rusă RIA Novosti. SUA au mai anunțat că solicită trimiterea 'imediată' în Ucraina a unei misiuni de observatori OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), potrivit Agerpres.
Romania TV
03 mart. 2014, 09:49
SUA nu vor trimite trupe în Ucraina. Cer trimiterea

„Ne concentrăm acum pe variantele politică, economică și diplomatică. Exista numeroase oportunități pentru a realiza izolarea și posibile sancțiuni împotriva instituțiilor ruse. Obiectivul nostru este de a menține suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și de a nu permite o escaladare militară”, a afirmat interlocutorul agenției ruse de presă, sub rezerva anonimatului.

Nu cred că suntem acum axați pe o intervenție militară americană, sub orice formă. Nu cred că aceasta ar fi o modalitate eficientă de detensionare a situației’, a mai spus oficialul de la Casa Albă, citat de RIA Novosti.

Secretarul de stat american John Kerry se va deplasa marți, 4 martie, la Kiev, pentru consultări cu guvernul de tranziție, a anunțat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, citată de agenția de presă menționată.

‘El (John Kerry) va evoca măsurile pe care le luăm în prezent pentru a sprijini Ucraina pe plan politic’ și ceea ce întreprindem pentru a-i veni în ajutor, a afirmat aceeași purtătoare de cuvânt.

Într-un interviu apărut luni în cotidianul economic Kommersant-Ukraina, citat de media ucrainene, ministrul ucrainean de externe Andrei Deșița, a estimat că, în confruntarea cu Rusia, Ucraina ar trebui să se bazeze doar pe ea însăși și să activeze instrumentele diplomației.

El a mai spus că, până sâmbătă seara, Ministerul rus de Externe a evitat orice contact cu diplomația ucraineană, conform ziarului menționat. ‘Nu am reușit să vorbesc cu omologul meu Serghei Lavrov, cu toate ca în fiecare zi am trimis o cerere pentru o convorbire telefonică — și joi, și vineri, și sâmbătă’, a mai spus Deșița.

SUA au anunțat luni că solicită trimiterea ‘imediată’ în Ucraina a unei misiuni de observatori OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa). Acest anunț a fost făcut în cadrul unei reuniuni speciale a OSCE la Viena, după cum precizează AFP.

O astfel de misiune va trebui, în special, ”să asigure protejarea drepturilor minorităților’ și ‘să supravegheze respectarea integrității teritoriale’, a declarat ambasadorul american Daniel Baer în fața colegilor săi, potrivit relatării agenției menționate.

Autoritățile de la Moscova au pus de la început sub semnul întrebării legitimitatea noilor autorități ucrainene, care au rezultat, în opinia sa, în urma unei revolte de stradă.

Într-o declarație oficială emisă săptămâna trecută, Ministerul rus de Externe califica drept surprinzător faptul că o serie de politicieni europeni s-au grăbit să susțină anunțul privind organizarea unor alegeri prezidențiale în Ucraina în luna mai, deși acordul din 21 februarie (negociat între opoziție, președintele Viktor Ianukovici și europeni) stipulează că acestea ar trebui să se desfășoare doar după încheierea reformei constituționale, către luna decembrie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România