EUROVISION 2014. Naomy a plâns în HOHOTE din cauza lui Mădălin Voicu. Ce i-a spus preşedintele juriului

EUROVISION 2014. Naomy s-a aliniat pentru prima oară, după mai multe încercări eşuate, la startul finalei selecţiei naţionale pentru Eurovision. Cântăreţul transsexual nu a fost nici măcar aproape de a ajunge la Eurovision, dar a obţinut un punct de la juriu şi două din partea publicului, adică mai mult decât s-ar fi aşteptat cârcotaşii. După încheierea concursului, Naomy a plâns însă în hohote.
Romania TV
03 mart. 2014, 15:36
EUROVISION 2014. Naomy a plâns în HOHOTE din cauza lui Mădălin Voicu. Ce i-a spus preşedintele juriului

EUROVISION 2014. Naomy a avut emoţii uriaşe în finala selecţiei naţionale, însă acest lucru nu s-a văzut deloc pe scena pe care şi-a dorit să ajungă de ani de zile, fără a i se acorda, însă, vreo şansă.

În clasamentul final, Naomy a depăşit-o pe consacrata Silvia Dumitrescu (0 puncte de la juriu, 0 puncte de la public), iar finalul serii a găsit-o plângând în hohote din cauza preşedintelui juriului, Mădălin Voicu.

EUROVISION 2014. Ce nu s-a văzut la televizor. Paula Seling a ieşit PLINĂ DE SÂNGE de pe scenă

„Când m-a văzut cu bagajul în mână, gata să plec, Mădălin Voicu a venit la mine şi mi-a spus să mai stau şi la discuţiile de după Eurovision. Mi-a spus, în stilul său caracteristic, că i-a plăcut cum am fost pe scenă: «Fă, nu te mai c… pe tine, ai cântat bine!», mi-a zis el. Eu am început să plâng în hohote. M-a emoţionat teribil faptul că un om ca el mi-a recunoscut talentul”, a declarat Naomy, pentru Libertatea.

EUROVISION 2014. Paula Seling şi Ovi, câştigători controversaţi

La concursul Eurovision 2014 de la Copenhaga România va fi reprezentată de Paula Seling & Ovi, cu piesa „Miracle”. Cu 10 puncte de la public şi 12 din partea juriului, Paula Seling şi Ovi Jacobsen merg pentru a doua oară la Eurovision, în aceeaşi formulă în care au obţinut cea mai bună clasare a României în istoria festivalului, locul 3.

Piesa lor este, însă, una controversată, fiind suspectă de plagiat.

Piesa „Miracle” a fost compusă de Ovidiu Cernăuţeanu, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen.

România va intra în a doua semifinală a concursului Eurovision, care se va desfăşura pe 8 mai, la Copenhaga, în Danemarca. Finala internaţională a concursului Eurovision va avea loc pe 10 mai şi va putea fi urmărită, de asemenea, la TVR.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România