Conservatorii vor şefia Senatului. Constantin: Teoretic, funcţia de preşedinte ar trebui să revină PC

Președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat marți că, teoretic, postul de președinte al Senatului ar trebui să revină, prin protocol, acestei formațiuni politice.
Romania TV
04 mart. 2014, 17:33
Conservatorii vor şefia Senatului. Constantin: Teoretic, funcţia de preşedinte ar trebui să revină PC

„Teoretic, prin protocol, da, dar suntem deschiși la orice fel de discuție. Important este să fie în zona coaliției de guvernare”, a spus Daniel Constantin, pentru Agerpres.

În ceea ce privește gestul președintelui PNL Crin Antonescu de a-și da demisia, Constantin este de părere că liderul liberal este extrem de indecis. „Cred că nici nu și-a dat seama ce face. A fost un gest la cald așa cum a demonstrat domnul Antonescu în ultimul timp. Este extrem de indecis, adică nu are o decizie cu care vine, funcționează în funcție de cum simte pe moment”, a precizat liderul PC.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a demisionat marți, în plenul Parlamentului, de la șefia Senatului.

Anterior, într-o intervenție de la tribună, Antonescu îi ceruse premierului Victor Ponta să demisioneze împreună ca semn că USL nu mai există.

„Asta era de demonstrat domnule prim-ministru. Stimați colegi, eu demisionez din funcția de președinte al Senatului”, a spus Antonescu.

Crin Antonescu a anunţat, marţi, că se retrage din funcţia de preşedinte al Senatului, iar premierul Victor Ponta a declarat, după încheierea votului privind validarea noului Executiv, că va susţine pentru şefia camerei superioare a Parlamentului un senator care a candidat la alegerile parlamentare pe lista USL.

„Este prematur să vorbim. Românii au votat pentru cineva din USL. Ca preşedinte PSD, voi susţine un senator ales pe listele USL. Eu n-am nici un acord cu PC. PNL îl avea. Mie nu-mi este opozabil acel acord”, a subliniat Ponta, precizând că nu va fi vorba despre Ilie Sârbu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Gigi Becali nu ia în seamă Universitatea Craiova! Cu cine se luptă FCSB în acest sezon de SuperLiga României: „Anul ăsta mi-am dat seama!”
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Schemă de ajutor pentru români. Guvernul a aprobat un bugetul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România