Cinci soldaţi afgani au fost ucişi într-un atac al NATO. Alianţa confirmă atacul

Cinci soldați afgani au fost uciși și opt au fost răniți joi dimineața în timpul unei operațiuni aeriene în provincia Logar, la sud de Kabul, a Forței internaționale a NATO în Afganistan (ISAF), care a confirmat ulterior omorârea 'accidentală' a militarilor, transmite AFP, citată de Agerpres.
Romania TV
06 mart. 2014, 09:12
Cinci soldaţi afgani au fost ucişi într-un atac al NATO. Alianţa confirmă atacul

‘Cinci membri ai armatei afgane au fost uciși și opt au fost răniți de o lovitură aeriană a ISAF’, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernului provincial, Din Mohammad Darvish.

În timpul atacului, a fost lovit un post al armatei afgane situat pe o colină în districtul Charkh, a precizat Khalilullah Kamal, reprezentant al autorităților locale. ‘Anterior, acest post a fost ocupat de americani, dar de când ei l-au părăsit aici s-a instalat armata afgană’, a indicat același reprezentant, citat de AFP.

ISAF a confirmat ceea ce ea a numit uciderea ‘accidentală’ a militarilor afgani în cadrul operațiunii aeriene a coaliției. ‘Putem confirma că cel puțin cinci soldați au fost accidental omorâți în această dimineață (de joi) în cadrul unei operațiuni în estul Afganistanului’, a declarat Cathleen Snow, purtător de cuvânt al ISAF.

Moartea celor cinci soldați afgani riscă să tensioneze și mai mult relațiile dintre guvernul de la Kabul și aliații săi din NATO, care luptă împotriva unei insurecții a talibanilor, înlăturați de la putere în 2001.

‘Afganii mor într-un conflict care nu este al lor’, declara președintele Hamid Karzai într-un articol publicat luni de Washington Post.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Antonio Folha, dat afară! “Curăț tot!” Neluțu Varga, furios după umilința CFR Cluj – Tromso 0-5. Exclusiv
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Rusia amenință din nou România. Mesaj sfidător de la Moscova: ”Va primi cu siguranță un răspuns adecvat”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România