Banii pentru bursele medicilor rezidenţi au fost viraţi

Ministerul Sănătăţii a virat, miercuri, Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi fondurile necesare achitării burselor medicilor rezidenţi. Aceştia ameninţaseră că vor da în judecată ministerul dacă nu îşi vor primi banii.
Iulian Tudor
06 mart. 2014, 10:31
Banii pentru bursele medicilor rezidenţi au fost viraţi

Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Iaşi, a declarat că instituţia a direcţionat, miercuri, banii alocaţi de Ministerul Sănătăţii către spitale, scrie ziaruldeiasi.ro. George Grădinariu, medic rezident în anul al III-lea, la specializarea Chirurgie cardiovasculară de la Institutul de Bolli Cardiovasculare din Iaşi, a pus că nu mai sunt probleme şi că unor rezidenţi le-au intrat deja banii în conturi.

Citeşte şi Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească medicii şi farmaciştii pentru a primi bursa de rezidenţiat

Bursele, care au valoarea de 670 de lei, au fost promise studenţilor în luna noiembrie a anului trecut, când a fost publicată Oronanţa de Urgenţă 103/2013, care a stabilit că, „începând cu data de 1 ianuarie 2014, medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 de lei”.

Reprezentanţii rezidenţilor din Iaşi precizaseră luni că, în condiţiile în care „nimeni nu este dispus să îşi asume responsabilitatea pentru nerespectarea textului legii”, care prevede ca bursele să fi intrat în conturile rezidenţilor începând cu luna ianuarie, vor lua în vedere trimiterea ministerului în judecată.

Citeşte şi Veşti excelente pentru medicii rezidenţi, profesori şi aleşii locali. Decizie luată în Parlament

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Gabi Iancu, mărturii emoționante din Spania după tragedia cu Jesus de Miguel și Owono: „Asta s-a întâmplat la antrenament”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 5 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină în marile orașe din România
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT