Vasile Blaga: Dacă PNL iniţiază moţiune de cenzură doar ca să se răzbune pe PSD sau UDMR nu vom achiesa

PDL va discuta în cadrul Biroului Permanent Național inițierea unei moțiuni de cenzură la adresa programului pe care noul Guvern urmează să-l asume marți în Parlament, demersul urmând a fi concretizat în funcție de documentul pe care-l va prezenta Executivul și de susținerea celorlalte forțe de Opoziție, informează Agerpres.
Romania TV
10 mart. 2014, 10:18
Vasile Blaga: Dacă PNL iniţiază moţiune de cenzură doar ca să se răzbune pe PSD sau UDMR nu vom achiesa

„Noi am fost extrem de fermi. Avem finalizată ‘Cartea Neagră a guvernării USL’. O să inițiem o moțiune de cenzură, o să o și discutăm astăzi în Biroul Permanent Național. Nu știm cine o va mai semna, noi nu avem numărul de semnături necesare. Moțiune de cenzură, sigur. În momentul în care își asumă răspunderea Guvernul nu poți să discuți decât despre o moțiune de cenzură”, a declarat Vasile Blaga.

Președintele PDL a adăugat că până în acest moment nu s-au purtat discuții cu celelalte formațiuni din Opoziție.

„Nu am discutat cu ceilalți din Opoziție, nici ei cu noi, este adevărat. Nu știu care este poziția PNL în acest moment, dar sunt tare curios pentru că dacă ei vor iniția o moțiune de cenzură doar ca o vendetă la adresa PSD sau UDMR noi nu vom achiesa.(…) I-am invitat public, deja, și o să și discutăm cu ei, nu e nicio problemă, dar public i-am invitat. Dânșii au spus, deocamdată, că nu doresc să colaboreze cu noi în Opoziție. Așa am auzit și eu, așa ați auzit și dumneavoastră”, a completat Blaga.

Blaga a adăugat că înainte de se pune problema susținerii unei moțiuni de cenzură inițiată de PNL trebuie văzut programul pe care și-l va asuma Guvernul în Parlament.

El a susținut în context că programul noului Guvern este „o bătaie de joc”. „Am văzut, cum îi spune domnul Ponta, acest program al USD-ului, al PSD-ului, care este, pur și simplu, o bătaie de joc. Nu are nici un fel de viziune, nu se fundamentează pe nimic. Nici măcar nu s-au îngrijit ca să-l lege, cât de cât. Domnul Ponta a dat dispoziție ministerelor să își spună punctele de vedere. Dacă vă uitați atent pe el, o să vedeți că este în ordinea alfabetică a ministerelor: Apărare, Ape, Buget, Cultură… Nu are nimic cu tot ceea ce înseamnă o gândire, o viziune despre România”, a declarat președintele PDL.

Blaga a adăugat că programul noului Guvern este unul de tip „poate și dacă”. „De data aceasta nici nu se mai fundamentează pe veniturile posibile la buget, ci enunță: vom reduce CAS cu 5% dacă bugetul va permite, vom reduce TVA-ul la 19 % dacă bugetul va permite, vom derula investițiile, ceea ce e cel mai dureros, dacă bugetul va permite”, a mai afirmat președintele PDL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT