Noul regulament de creditare al BNR intră în vigoare astăzi. VEZI CE SCHIMBĂRI ADUCE

Noul Regulament al Băncii Naţionale privind avansul minim obligatoriu de 15% la creditele ipotecare în lei urmează să intre în vigoare de la 31 ianuarie, după ce, în 2011, Banca Centrală a modificat condiţiile de acordare a creditelor pentru cumpărarea unei locuinţe.
Romania TV
30 ian. 2012, 08:36
Noul regulament de creditare al BNR intră în vigoare astăzi. VEZI CE SCHIMBĂRI ADUCE

„Persoanele fizice care vor să contracteze un credit ipotecar sau imobiliar şi au veniturile în lei vor trebui să achite un avans de minimum 15%  din valoarea locuinţei cumpărate la creditele în lei, 25% la cele în euro şi de până la 40 la sută la creditele în dolari, franci elveţieni sau yeni”, potrivit noului regulament al BNR, care devine aplicabil începând cu 31 ianuarie, la 90 de zile după ce a fost publicat în Monitorul Oficial din 31 octombrie 2011.

Potrivit noului regulament, data de 31 ianuarie este una maximală, iar în funcţie de cum vor trimite băncile comerciale normele proprii de creditare pentru aprobare la BNR, termenul de implementare a regulamentului ar putea fi diferit de la bancă la bancă.

Clienţii băncilor care au venituri în valută şi vor să contracteze un împrumut imobiliar sau ipotecar vor plăti un avans minim de 20 la sută din valoarea locuinţei.

Pe de altă parte, regulamentul prevede că la creditele de consum perioada de creditare poate fi de maximum 5 ani, faţă de 10 sau chiar 15 ani înainte de emiterea nilor condiţii de către Banca Centrală.

Condiţiile de rambursare a creditului de consum în 5 ani nu se aplică la refinanţarea împrumuturilor contractate anterior, precizează Regulamentul.

Băncile comerciale vor fi obligate să ia în calcul şi riscurile unui scenariu negativ în evaluarea gradului maxim de îndatorare al clienţilor, care includ o posibilă creştere a cursului de schimb cu 35,5-40,9 la sută, în funcţie de valuta împrumutului, o potenţială creştere a ratei dobânzii cu 0,6 puncte procentuale şi posibilitatea ca veniturile clientului să scadă cu 6 la sută.

Programul Prima Casă nu intră sub incidenţa noului regulament, în ceea ce priveşte avansul la contractarea unui credit.

Împrumuturile în acest program vor fi acordate în continuare cu un avans de maximum 5 la sută din valoarea locuinţei, fără ca valoarea aceasteia să depăşească 57.000 de euro.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Șumudică, declarații tari despre România lui Hagi: „Mari carențe. Îl va judeca poporul pe Gică!”. Care au fost greșelile capitale ale selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Cauți un loc de muncă? Ce joburi oferă sporuri pentru noapte, weekend și ore suplimentare
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Bărbatul de 30 de ani, suspect că i-a luat viața iubitei, s-a predat în Elveția
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte