Eurovision 2014. Paula Seling şi Ovi: Ţintim sus, ţintim miracole

Eurovision 2014. Paula Seling și Ovi, care vor reprezenta România la Eurovision cu "Miracle", au declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că, la competiția ce se va desfășura la Copenhaga în mai, țintesc sus și că, după acest moment, proiectul lor muzical va continua cu multe alte piese.
Alina Costache
10 mart. 2014, 16:28
Eurovision 2014. Paula Seling şi Ovi: Ţintim sus, ţintim miracole

Eurovision 2014. În interviul acordat AgerpresPaula Seling și Ovi vorbesc despre momentul în care a fost creată piesa care, pe 1 martie, a câștigat Selecția Națională, despre amintirile ce îi leagă de ediția 2010 a Eurovision, când au câștigat premiul al treilea, dar și despre cântecele care i-au făcut să se îndrăgostească de muzică. Citeşte şi PAULA SELING şi OVI vor reprezenta România la EUROVISION 2014

„Le mulțumim tuturor care ne-au fost alături și care au considerat că piesa aceasta merită să-i reprezinte, merită să reprezinte România la un concurs atât de important. Cam asta ar fi povestea până în acest moment, după care s-a transformat totul într-un vis frumos când am aflat că vom reprezenta a doua oară România, după care am trecut printr-o perioadă extrem de stresantă generată de oameni care au vrut să ne destabilizeze, după care suntem din nou back on track, suntem cred cu inima cât țara de mare. Avem și emoții, dar sperăm să fie constructive pentru că repetăm în fiecare zi, în fiecare zi ne punem la punct și psihologic și în ceea ce privește pregătirea fizică și medicală și avem niște dorințe. Sper să se împlinească și să facem un miracol pentru România”, a spus Paula Seling.

De asemenea, artiștii dezvăluie planurile de promovare a piesei „Miracle” atât în țară, cât și în străinătate. Ei vorbesc despre munca din spatele spectacolelor pe care le susțin, dar și despre talentul ascuns al lui Ovi, care îl leagă pe acesta de „greii” muzicii.

Citeşte şi: EUROVISION 2014. Ce nu s-a văzut la televizor. Paula Seling a ieşit PLINĂ DE SÂNGE de pe scenă

România concurează la Eurovision în a doua semifinală, pe 8 mai. Marea finală va avea loc pe 10 mai.

Citeşte şi: EUROVISION 2014. România „urlă” că piesa Paulei Seling este un plagiat. Vezi cine a deschis cutia Pandorei

EUROVISION 2014: Paula Seling şi Ovi au câştigat finala Eurovision România 2014, după ce au obţinut cele mai multe puncte în urma cumulării votului publicului şi al juriului.

Piesa lor, Miracle, a primit 10 puncte de la public şi cele mai multe puncte din partea juriului (12), obţinând în final un total de 22 de puncte.

Locul al doilea a fost obţinut de Vaida, cu 16 puncte (4 juriu şi 12 televot), iar al treilea de Vizi Imre, cu 16 puncte (10 puncte juriu, 6 puncte televot). Anca Florescu s-a clasat pe a patra poziţie (5 puncte juriu şi 8 televot), iar Ştefan Stan & Teddy K au ocupat locul al cincilea (7 puncte juriu, 5 televot).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
În ce stare se află șoferul microbuzului ce a produs accidentul mortal al maseurului lui Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
De ce ploaia miroase atât de bine după o perioadă de secetă. Explicația unui fenomen pe care îl simțim cu toții
Adevarul
„Taxa de loialitate” la abonamente: de ce plătești mai mult dacă ești client vechi
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
NBC ar fi oferit 6.000.000 de dolari pentru jumătate de oră de interviu cu o legendă a sportului românesc
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile de Pământ după Luna Nouă. Taurii, Fecioarele și Capricornii intră într-o perioadă de transformări importante
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România