Autoutilitară în flăcări, în centrul oraşului Oradea

O autoutilitară încărcată cu deşeuri a luat foc pe o stradă din centrul municipiului Orada.
Romania TV
12 mart. 2014, 10:47

O autoutilitară Ford înmatriculată în judeţul Cluj a ars, miercuri dimineaţă, la intersecţia bulevardului Dimitrie Cantemir cu strada Nojoridului. Maşina, care era încărcată cu ambalaje din carton, se îndrepta spre Nufărul, când, la un moment dat, cei doi muncitori din cabină au observat că din spate iese fum, scrie ebihoreanul.ro.

Şoferul a tras pe dreapta, iar şoferul şi colegul său s-au dat jos imediat şi au sunat la 112. La foarte scurt timp, însă, autoutilitara a fost cuprinsă de flăcări, rămânând doar scheletul.

"În momentul sosirii forţelor de intervenţie la locul producerii evenimentului, în aproximativ cinci minute de la primirea apelului pe 112, flăcările se manifestau cu violenţă la nivelul cabinei şi benei autovehiculului. Pompierii militari au finalizat operaţiunea de localizare şi lichidare a incendiului în aproximativ 15 minute, procedând ulterior la înlăturarea efectelor negative ale evenimentului", arată un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Potrivit proprietarului maşinii, autoutilitara era veche de doar un an, având doar 14.000 de kilometri parcurşi.

"Evenimentul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un cablu electric defect sau cu izolaţia deteriorată, s-a soldat cu arderea autovehiculului în proporţie de 90%, compartimentul motor al autoutilitarei, nefiind afectat de flăcări", mai arată comunicatul ISU.

Niciunul dintre muncitorii aflaţi în maşină nu a fost rănit, însă specialiştii ISU şi Poliţia au început o anchetă.

O autoutilitară Ford înmatriculată în judeţul Cluj a ars, miercuri dimineaţă, la intersecţia bulevardului Dimitrie Cantemir cu strada Nojoridului. Maşina, care era încărcată cu ambalaje din carton, se îndrepta spre Nufărul, când, la un moment dat, cei doi muncitori din cabină au observat că din spate iese fum, scrie ebihoreanul.ro.

Şoferul a tras pe dreapta, iar şoferul şi colegul său s-au dat jos imediat şi au sunat la 112. La foarte scurt timp, însă, autoutilitara a fost cuprinsă de flăcări, rămânând doar scheletul.

„În momentul sosirii forţelor de intervenţie la locul producerii evenimentului, în aproximativ cinci minute de la primirea apelului pe 112, flăcările se manifestau cu violenţă la nivelul cabinei şi benei autovehiculului. Pompierii militari au finalizat operaţiunea de localizare şi lichidare a incendiului în aproximativ 15 minute, procedând ulterior la înlăturarea efectelor negative ale evenimentului”, arată un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Potrivit proprietarului maşinii, autoutilitara era veche de doar un an, având doar 14.000 de kilometri parcurşi.

„Evenimentul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un cablu electric defect sau cu izolaţia deteriorată, s-a soldat cu arderea autovehiculului în proporţie de 90%, compartimentul motor al autoutilitarei, nefiind afectat de flăcări”, mai arată comunicatul ISU.

Niciunul dintre muncitorii aflaţi în maşină nu a fost rănit, însă specialiştii ISU şi Poliţia au început o anchetă.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Primăria Iași lansează licitația pentru sala polivalentă de 113 milioane de euro
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte