Trupele ruse pot ajunge la Kiev în câteva ore, estimează un oficial ucrainean

Trupele ruse, care au desfășurat aplicații militare ample în apropierea frontierei cu Ucraina, nu au revenit la bazele lor și, dacă situația se va agrava, ar putea ajunge la Kiev în numai câteva ore, a avertizat miercuri secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Andrei Parubi, citat de agenția EFE, potrivit Agerpres.
Romania TV
12 mart. 2014, 16:22
Trupele ruse pot ajunge la Kiev în câteva ore, estimează un oficial ucrainean

‘Aceste trupe nu doar că nu s-au retras, dar în plus își sporesc capacitățile militare în apropierea graniței’, a declarat oficialul ucrainean, care contrazice astfel asigurările Moscovei că respectivele trupe au revenit la baze după încheierea exercițiilor militare.

Totodată, el a atenționat că ‘situația este critică nu doar în peninsula Crimeea, ci și de-a lungul întregii frontiere de nord-est a Ucrainei’. De fapt, dacă se pun în mișcare, unitățile ruse pot ajunge în numai câteva ore la Kiev’, estimează responsabilul ucrainean. El a adăugat însă că trupele ucrainene ‘sunt distribuite în așa fel încât pot respinge atacurile din orice direcție’.

Dar, de la începutul lunii, trupele ruse, împreună cu detașamente înarmate pro-ruse, au ocupat progresiv peninsula Crimeea, fără să întâmpine vreo rezistență din partea soldaților ucraineni, care ori au trecut de partea autorităților din Crimeea, ori sunt încercuiți în bazele lor de ruși.

De altfel, președintele interimar al Ucrainei, Olexandr Turcinov, a declarat marți că armata ucraineană nu va interveni în Crimeea, pentru că astfel granița de est ar rămâne descoperită. Anterior, însuși ministrul ucrainean al apărării, Igor Teniuh, a afirmat că numai 6.000 de militari, din cei 41.000 ce alcătuiesc trupele terestre ucrainene, sunt pregătiți de luptă.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a semnat sentința după FCSB – Oțelul 4-0: „Nici nu știam că e în echipa de start! Chiar dacă mă cert cu Mirel, nu-l las să-l bage”
Capital.ro
Lege pentru casa proprie și cea a vecinului. Nu ai voie să încalci distanța. Regulile care te pot feri de procese
Playtech.ro
De ce catolicii și ortodocșii sărbătoresc Paștele la date diferite. Cum se calculează exact această sărbătoare
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar nici nu are ceva special”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
ULUITOR! Pentru ce îi împrumuta Mitică Dragomir sume importante de bani lui Gigi Becali. Acum regretă: ”Gâscă mare am fost!”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Paște. Ce le transmitem celor dragi în 2026
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj