Acordul UE-Ucraina va fi semnat săptămâna viitoare, asigură primul ministru ucrainean

Primul ministru ucrainean Arseni Iațeniuk a asigurat miercuri la Washington că aspectul politic al acordului de asociere între Ucraina și Uniunea Europeană va fi semnat săptămâna viitoare, informează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
12 mart. 2014, 21:40

"Sunt convins că săptămâna viitoare Ucraina va semna capitolul politic al acordului de asociere și va trece astfel peste o etapă importantă și solidă în planul de integrare a Ucrainei în UE", a declarat Arseni Iațeniuk în fața unui centru de reflecție, după întâlnirea avută cu președintele american Barack Obama la Casa Albă.

„Sunt convins că săptămâna viitoare Ucraina va semna capitolul politic al acordului de asociere și va trece astfel peste o etapă importantă și solidă în planul de integrare a Ucrainei în UE”, a declarat Arseni Iațeniuk în fața unui centru de reflecție, după întâlnirea avută cu președintele american Barack Obama la Casa Albă.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Meko, acuzat că a furat mașina pe care i-o vânduse unui băiat! Declarații halucinante
Fanatik.ro
Percheziții DNA la casa lui Radu Moldovan. Politicianul acuzat că a înjurat FCSB, cercetat într-un dosar de corupție și spălare de bani
Capital.ro
Cristela Georgescu, tulburată ca niciodată până acum. A arătat „semnul” așteptat de mii de români (FOTO)
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă mai ai bancnote de 500 de euro acasă. Sunt sau nu încă valabile
Adevarul
Acuzații grave la un liceu din Scornicești. Inspectoratul Școlar și Poliția desfășoară anchete. Sesizarea, de la „Justițiarul de Berceni”
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Capul Sfântului Gheorghe va fi adus pentru prima oară în Romania, direct de la Muntele Athos. Care este programul de vizită
iamsport.ro
Prunea i-a spus lui Becali ce antrenor să numească la FCSB, după plecarea lui Rădoi: ”Pe cuvântul meu de onoare!”
MediaFlux
Consultările partidelor la Palatul Cotroceni. UPDATE Delegația PNL a ajuns la discuții cu președintele Nicușor Dan
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara