ANI: Achitarea lui Mircea Diaconu nu înlătură interdicţia de a participa la alegerile europarlamentare

Agenția Națională de Integritate susține că achitarea lui Mircea Diaconu pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, în urma unei decizii de joi a Curții de Apel București, nu influențează în niciun fel interdicția în cazul acestuia de a ocupa o funcție sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European.
Filip Stan
13 mart. 2014, 16:55
ANI: Achitarea lui Mircea Diaconu nu înlătură interdicţia de a participa la alegerile europarlamentare

ANI susține, într-un comunicat de presă, că Mircea Diaconu a fost declarat în stare de incompatibilitate printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 19 iunie 2012.

Dosarul privind starea de incompatibilitate este separat de cel în care Mircea Diaconu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice.

„Menționăm faptul că procesul penal aflat pe rolul instanțelor de judecată nu influențează în niciun fel interdicția prevăzută de dispozițiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, de a ocupa o funcție sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European. Interdicția se aplică pe o perioadă de trei ani, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, emisă la data de 19 iunie 2012”, transmite ANI.

Curtea de Apel București (CAB) a decis joi achitarea lui Mircea Diaconu în dosarul în care este acuzat de conflict de interese și aplicarea unei amenzi administrative, în cuantum de 1.000 de lei.

Decizia poate fi atacată cu apel, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mircea Diaconu a fost trimis în judecată în noiembrie 2012 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub acuzația de conflict de interese (5 fapte), dosarul fiind deschis în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Procurorii susțin că Mircea Diaconu, în calitate de director al Teatrului ‘C.I. Nottara’, a participat la negocierea condițiilor contractuale și apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea de către soția sa, Diana Lupescu, a unui spectacol, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Cele mai ieftine 10 mașini electrice pe care le poți cumpăra în România în 2026
Capital.ro
Ai luat amendă în Bulgaria și ai trecut granița? Detaliul pe care mulți șoferi nu îl cunosc
Playtech.ro
Greșeli de limba română pe care le facem fără să ne dăm seama. Formele corecte, explicate prin exemple
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte