Băsescu: Ţările non-euro participă la unele dintre întrunirile Zonei. Este un compromis acceptabil

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, după lucrările informale ale Consiliului European, că s-a stabilit ca statele non-euro să participe la reuniunile oficiale ale zonei euro ori de câte ori se discută despre piaţa unică, competitivitate sau modificările de strategie ale Zonei Euro.
Romania TV
30 ian. 2012, 21:54
Băsescu: Ţările non-euro participă la unele dintre întrunirile Zonei. Este un compromis acceptabil

Şeful statului a spus că obiectivul părţii române la acest summit a fost să obţină o participare cât mai consistentă la reuniunile Zonei Euro.

„S-a stabilit un compromis acceptabil din punctul nostru de vedere. Statele non-euro participă la întrunirile Zonei Euro ori de câte ori se discută probleme de interes general pentru piaţa unică, competitivitate sau modificarea strategiei Zonei euro”, a spus preşedintele.

El a adăugat că s-a stabilit că Zona Euro va avea minimum două întruniri pe an, la cel puţin una dintre acestea urmând să participe şi statele non-euro.

Preşedintele Traian Băsescu declara, duminică, înainte de plecarea la Bruxelles, că unul dintre obiectivele pe care le are la Consiliul informal de luni este „să se consfinţească participarea statelor non-euro la summit-urile statelor euro”.

„Deci, acele state care adoptă Tratatul trebuie, în opinia noastră, să participe la summit-urile Zonei Euro, nu numai pentru că au semnat Tratatul, dar orice se întâmplă în politicile economice din Zona Euro afectează consistent şi o ţară ca România. Sper că această abordare o vor avea toate statele non-euro care aderă la Tratat în summit-ul informal de mâine (luni – n.r.”, spunea preşedintele.

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor „reguli de aur” privind echilibrul bugetar, a anunţat preşedintele UE.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Karamoko rămâne la Dinamo: contractul se prelungește automat. Ce spune Nicolescu despre Pușcaș, Bellaarouch și Soro
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 23 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul și lira sterlină. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Actorul și regizorul Arnaud Denis a fost eutanasiat la 43 de ani, din propria voință. Cu ce probleme se confrunta
iamsport.ro
Fostul jucător al FCSB a numit antrenorul ideal pentru roș-albaștri: ”E cea mai bună variantă!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte