S-a întors roata. 47 de poliţişti, verificaţi cu aparatul etilotest

Poliţiştii rutieri au organizat o acţiune de control care a vizat prevenirea evenimentelor rutiere în rândul cadrelor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), 47 de poliţiştii şi trei jandarmi de la Suceava, Gura Humorului şi Frasin fiind verificaţi cu aparatul etilotest. După trei ore de controale, în intervalul orar 7.00-10.00, toate rezultatele au indicat alcoolemie 0.  
Iulian Tudor
19 mart. 2014, 11:18
S-a întors roata. 47 de poliţişti, verificaţi cu aparatul etilotest

După cum a explicat subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, controlul a fost unul de rutină şi a vizat două aspecte, potrivit monitorulsv.ro.

Citeşte şi Şeful de la Permise Auto Iaşi a fost prins BEAT la volan

Pe de o parte au fost verificate documentele de circulaţie ale oamenilor legii şi ale maşinilor cu care aceştia au venit la serviciu. Mai exact au fost verificate permisele de conducere, certificatele de înmatriculare, valabilitatea inspecţilor tehnice periodice şi a asigurărilor. Au urmat apoi verificările cu aparatul etilotest, printre cei testaţi numărându-se inclusiv ofiţeri de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Serviciul de Informaţie şi Protecţie Internă (SIPI).

Citeşte şi Probele de sânge ale unui poliţist beat, care a provocat un accident, au dispărut din spital

Controalele s-au desfăşurat la sediul IPJ Suceav, la Poliţia oraşului Gura Humorului şi la Poliţia oraşului Frasin.

Acţiunea de control a fost dispusă la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române, după o serie de accidente în care au fost implicaţi poliţişti aflaţi sub influenţa alcoolului.

Poliţişti băuţi la volan au fost în mijlocul unor scandaluri imense şi în judeţul Suceava în ultimii ani. Cele mai cunoscute sunt cazurile foştilor şefi ai poliţiilor din Fălticeni şi Gura Humorului, Constantin Gagiu şi Luigino Pînzariu. Ambii au primit condamnări cu suspendare. Condamnarea, chiar şi cu suspendare, înseamnă automat demiterea din poliţie.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte