JAF de un milion de doalri de la Arhiepiscopia din New York

O angajată a arhiepiscopiei din New York, suspectată că a furat un milion de dolari de la instituţia religioasă, a fost plasată în arest luni, au anunţat surse judiciare şi din rândul clerului catolic din oraş, relatează AFP.
Romania TV
31 ian. 2012, 08:37
JAF de un milion de doalri de la Arhiepiscopia din New York

Anita Collins, în vârstă de 67 de ani, lucra din 2003 pentru arhiepiscopie, au precizat sursele citate.

Conform unui purtător de cuvânt al instituţiei, Joseph Zwilling, „ancheta a permis să se stabilească faptul că suma furată se apropie de un milion de dolari”.

Furtul „a fost comis de această angajată care a utilizat o tehnică subtilă de fraudă pentru a manipula sistemul de plăţi din conturile biroului de finanţe al Departamentului de Educaţie” al instituţiei, a precizat Zwilling într-un comunicat.

Anita Collins, care a fost arestată luni dimineaţă şi urma să fie deferită justiţiei în cursul zilei, a fost concediată luna trecută, când Biserica a descoperit ceea ce părea atunci un furt de 350.000 de dolari.

Potrivit presei locale, această angajată nu este la prima infracţiune şi a mai fost condamnată pentru furt, în 1999, când lucra pentru o agenţie de intermediere din Manhattan.

DailyBusiness
Prețul rovinietei pentru autoturisme se DUBLEAZĂ începând de astăzi. Amenzi mai mari pentru cei fără rovinietă
Spynews
”Dumnezeule, ce ne-ai dat să trăim!”. Alina Marymar, șocată! Are legătură cu nepotul ei decedat, Lucas. Mulți nu cred că e o coincidență
Bzi.ro
Carmen Negoiță, goală pe internet! „Cea mai apreciată poză!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce a spus soția lui Cristi Manea despre violența împotriva femeilor. Irina Manea, reacție după derapajul manelistului Tzancă Uraganu
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă. Judecătorii au dat verdictul azi, 1 septembrie
Playtech.ro
Românii care nu au dreptul să se pensioneze la bătrânețe. Ei nu au nicio șansă la un trai decent
Adevarul
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
wowbiz.ro
Un nepalez a fost găsit în stare de inconștiență la marginea unui drum din Vaslui! Străinul a fost salvat la timp de un jandarm aflat în timpul liber
Economica.net
VIDEO Autostrada Bucureştiului - Se ridică podul peste lacul Cernica
Prosport.ro
Cea mai frumoasă voleibalistă a lumii a publicat imagini mai mult decât îndrăznețe în costum de baie
kanald.ro
Când vor fi încărcate cardurile sociale cu 125 de lei
Cancan.ro
Crimă în Cernavodă! Leonard Ion, un recidivist cu trecut violent, și-a înjunghiat mortal rivalul 😲
iamsport.ro
Breaking! Ce transfer ar putea face Gigi Becali: 'E titular și e under'. Propunerea a venit în direct
MediaFlux
3 zodii care primesc vești bune în luna septembrie 2025
stirilekanald.ro
Cutremur de 6 grade cu peste 800 de morți. Alte sute de oameni, dați dispăruți și căutați sub dărâmături
BREAKING! Ilie Bolojan a amenințat cu demisia: ”Nu are rost să mai stau”