ANI: 21 de foşti şi actuali primari, viceprimari şi consilieri sunt incompatibili

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 21 de foști sau actuali aleși locali ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, arată un comunicat de presă citat de Agerpres.
Romania TV
20 mart. 2014, 14:45
ANI: 21 de foşti şi actuali primari, viceprimari şi consilieri sunt incompatibili

Mai precis, este vorba de șapte primari, un fost primar, șase viceprimari, trei consilieri locali, doi foști consilieri locali și doi foști consilieri județeni.

ANI susține că sunt în incompatibilitate: Marian Ardeiu, primar comuna Samarinești, județul Gorj, începând cu 15 februarie 2012, întrucât deține, simultan, și calitatea de comerciant persoană fizică; Dumitru Timișag, primar comuna Unțeni, Botoșani, în perioada decembrie 2012 — martie 2013, întrucât a deținut și calitatea de reprezentant al comunei în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC Nova Apaserv SA; Gheorghe Cajvan, primar comuna Capu Câmpului, Suceava, în perioada septembrie 2010 — august 2011, întrucât a fost și administrator — membru în Consiliul de Administrație al Școlii gimnaziale ‘Ion Barbir’ Capu Câmpului; Dănuț Miculescu, fost primar comuna Tomnatic, Timiș, în perioada iunie 2008 — iunie 2012, întrucât a deținut și funcția de administrator al unei firme; Laurențiu Manea, primar comuna Săpoca, Buzău, începând cu 19 iunie 2012, întrucât deține și calitatea de membru în CA al Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoc; Gheorghe Cernătescu, primar comuna Cuca, Argeș, în perioada iunie 2008 — martie 2013, a deținut și calitatea de comerciant persoană fizică; Ioan Mate, primar comuna Sânmihaiu de Câmpie, Bistrița-Năsăud, în perioada iunie — august 2012, a deținut și funcția de administrator la două firme; Ionel Nedelcu, primar comuna Rojiște, Dolj, perioada septembrie 2012 — septembrie 2013, a deținut și funcția de membru în CA al Școlii Gimnaziale Rojiște; Petru-Dorel Cifor, viceprimar comuna Livezile, Bistrița-Năsăud, perioada iunie 2012 — octombrie 2013, a deținut și funcția de administrator al unei societăți; Nicolae Fazakas, viceprimar Zalău, perioada iulie 2012 — august 2013, a deținut și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor în SC Transurbis SA.

De asemenea, inspectorii au constat incompatibilități și în cazul lui: Ionel Necula, viceprimar Focșani, în perioada ianuarie 2010 — iulie 2012, care a deținut, simultan, atât funcția publică de Director la Camera Agricolă Județeană Vrancea, cât și funcția de administrator la o firmă, iar începând cu iulie 2012, pe lângă funcția de viceprimar, a deținut și funcția de administrator la aceeași firmă; Gheorghe Șerban, viceprimar al Orașului Plopeni, Prahova, începând cu iunie 2012, a deținut și funcțiile de contabil la mai multe firme; Levente Lutz, viceprimar comuna Ciceu, Harghita, în perioada iunie 2012 — ianuarie 2014, a deținut și funcția de administrator la două firme; Gabriela Coța, viceprimar al municipiului Zalău, în perioada iulie 2008 — octombrie 2013, a deținut și funcția de reprezentant al unitătii administrativ-teritoriale în AGA la trei societăți comerciale de interes local.

În aceeași situație sunt Aurel Lesuc, consilier local al Comunei Tudora și fost primar al aceleiași localități, Botoșani, întrucât a fost în perioada exercitării mandatului de edil și reprezentant al unității administrativ-teritoriale în AGA a societății comerciale de interes local; Ion Ungureanu, consilier local în cadrul Consiliului Local Teasc, Dolj, începând cu iunie 2008, deține și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului propriu al Consiliului; Florin Frumuz, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Tănăsoaia, Vrancea, în perioada iunie 2012 — septembrie 2013, a deținut și funcția de paznic în cadrul aparatului de specialitate al primarului, iar începând cu 30 septembrie 2013 deține și funcția de operator sistem de alimentare cu apă — Compartimentul Utilități Publice.

ANI a dat aceeași decizie și pentru Cătălin Lina, fost consilier local în cadrul Consiliului Local Aninoasa, Argeș, perioada iunie 2012 — septembrie 2013, care a deținut și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului propriu al primarului; Marin Hapa, fost consilier local în Consiliul Local al Comunei Sâmbăta de Sus, Brașov, întrucât, în calitate de executant (societate în cadrul căreia deține funcția de administrator și calitatea de asociat), a încheiat cinci contracte de lucrări cu Primăria Comunei Sâmbăta de Sus, în calitate de achizitor, în valoare de peste 173.000 lei; Ioan Nechifor, fost consilier județean în cadrul Consiliului Județean Vaslui, întrucât acesta nu a reziliat contractul de lucrări încheiat la 11 noiembrie 2010 (pe o durată de 5 ani), între CJ și societatea al cărei administrator unic este acesta, iar fiul său asociat unic, și nici nu a demisionat din funcția de consilier județean în termenul prevăzut de lege; Mihai Mihalache, fost consilier județean în Consiliului Județean Giurgiu, a deținut și funcțiile de Director al Direcției Silvice Giurgiu și, respectiv, Director la Administrația Parcului Natural Comana.

Conform legii, persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului.

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe românii care returnează ambalajele contra garanție la magazin. Metoda prin care scapi de o mare bătaie de cap și primești rapid cei 50 de bani pentru PET-uri
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. A murit unul dintre cei mai buni actori ai țării. Nu s-a mai putut face nimic pentru el
Playtech.ro
Când ești obligat să plătești fondul de rulment și când nu. Ce spune legea
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Sondaj comandat de Nicușor Dan înaintea primului tur. Luptă strânsă între candidați pentru locul doi
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Cele mai impresionante drumuri panoramice din România. Aventuri și peisaje de neuitat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
kanald.ro
Accident grav în București, după ce un bărbat a pierdut controlul mașinii pe care o furase în timp ce era urmărit de polițiști
Cancan.ro
Ireal ce a găsit Piedone într-un faimos bar din Constanța. Când a văzut asta, șeful ANCP a închis localul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare voce a țării. A fost o zeiță a muzicii. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
stirilekanald.ro
Profesoara de 36 de ani care a trimis fotografii nud unor elevi, pedepsită aspru
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
O stațiune emblemă a litoralului românesc este amenințată cu dispariția. Turiști, alungați de intervențiile ce ar fi trebuit să o pună în valoare